10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieOG de rectificare bugetară. Deficitul bugetar ar putea creşte la 4,3%

OG de rectificare bugetară. Deficitul bugetar ar putea creşte la 4,3%

Este vorba despre cifrele existente într-un proiect de Ordonanţă, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, publicat de Ministerul Finanţelor. Conform proiectului, se iau bani de la Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi de la Ministerul Transporturilor.

Veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18,357 miliarde lei, din care 10,488 miliarde lei sunt influenţe ale veniturilor din economia internă şi 7,869 miliarde lei influenţe din venituri din fonduri externe nerambursabile, conform News.ro.

Din acestea, veniturile bugetului de stat pe anul 2019, se diminuează, pe sold, cu suma de 14,522 miliarde lei.

Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 2,091 miliarde lei.

În aceste condiţii, deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16,266 miliarde lei.

Astfel, deficitul bugetar estimat pe anul 2019  reprezintă 4,3% din PIB, potriit proiectului.

Mai multe ministere pierd bani, printre care Ministerul Educaţiei – 2,1 miliarde de lei – sumă reprezentând “economii la proiecte cu finanţare externă nerambursabilă”, Ministerul Afacerilor Interne – 1,2 miliarde lei, Ministerul Transporturilor – 1,1 miliarde lei, Ministerul Agriculturii – 1,1 miliarde lei,

Printre ministerele care ar urma să primească bani se numără Ministerul Muncii – 4 miliarde de lei, Ministerul Dezvoltării – 1,8 miliarde lei, destinaţi Programului Naţional de Dezvoltare Locală – PNDL, şi Ministerul Finanţelor – peste 600 de milioane de lei, conform proiectului de ordonanţă. 

Ministerul Finanţelor afirmă că execuţia bugetară pe primele zece luni scoate în evidenţă faptul că veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 261,1 miliarde lei reprezentând 25,3% din PIB, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 289,9 miliarde lei, reprezentând 28,1% din PIB  cu un deficit de 28,83 miliarde lei, respectiv 2,8% din PIB peste nivelul de 2,76% din PIB cât a fost estimat deficitul bugetar pentru tot anul 2019 la prima rectificare bugetară.

Potrivit datelor operative înregistrate în primele 10 luni, veniturile bugetare colectate de AN prezintă o nerealizare de 8,3 miliarde lei faţă de program (grad de realizare de 96,5%).

 ”Acest rezultat este determinat în principal de următoarele nerealizări faţă de  programul aprobat: 2,1 miliarde lei la TVA, 0,3 miliarde lei la impozitul pe profit, 0,3 miliarde lei la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, 0,2 miliarde lei la impozitul pe venit, 0,4 miliarde lei la accize, 2,8 miliarde lei la veniturile nefiscale şi 2 miliarde lei la contribuţiile sociale”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

Cele mai citite

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...
Ultima oră
Pe aceeași temă