12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieO monedă europeană digitală va fi lansată în curând. Ce anunț a...

O monedă europeană digitală va fi lansată în curând. Ce anunț a făcut BCE

“Intrăm în era banilor digitali. La fel cum a fost în trecut cu mărfurile sau banii reprezentativi, banii digitali apar ca reacţie la schimbările din societate şi la noile tehnologii. În prezent, digitalizarea atinge toate domeniile vieţilor noastre. Pandemia doar a arătat cât de rapid pot fi făcute schimbările. Iar acest lucru afectează modul în care facem plăţi. Cumpărăm din ce în ce mai mult în mod digital şi online. Rolul banilor în numerar ca metodă de plată este în scădere”, anunţă Banca Centrală Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

“Soluţiile private pentru plăţi digitale şi online aduc beneficii importante, precum confortul, viteza şi eficienţa. Dar generează şi riscuri privind sfera privată, siguranţa şi accesibilitatea”, precizează BCE.

“Ţinând cont de transformările digitale, care au potenţialul de a modifica modalităţile de plată şi chiar întregul sistem financiar, băncile centrale trebuie să fie curajoase şi să menţină pasul cu schimbările. Astăzi, Consiliul de guvernare al Băncii Centrale Europene a decis să lanseze formal un proiect de pregătire pentru posibila emitere a unei monede euro digitale. În termeni concreţi, acest lucru înseamnă că vom aloca resursele necesare pentru a concepe un produs de piaţă. Dar decizia dacă va fi emis ori nu un euro digital va veni într-o etapă ulterioară. Şi, oricum, un euro digital va fi complementar numerarului, nu va înlocui numerarul”, subliniază Banca Centrală Europeană.

Etapa de analiză a proiectului urmează să dureze 24 de luni. “Sunt nouă luni de când am publicat raportul nostru privind un euro digital. În acest timp, am efectuat noi analize, am cerut contribuţii ale cetăţenilor şi specialiştilor, am efectuat anumite experimente, cu rezultate încurajatoare. Toate acestea ne-au condus la decizia de a lansa proiectul unui euro digital. Eforturile noastre au rolul de a asigura că, în era digitală, cetăţenii şi firmele continuă să aibă acces la cele mai sigure forme de bani, la monede emise de bănci centrale”, a declarat Christine Lagarde, preşedintele BCE.

Preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a salutat decizia şi a exprimat susţinere totală pentru proiect.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...

Dan Barna: „PNL-ul a murit sufocat de Iohannis cu perna pe gură şi aruncat sub patul PSD”

Vicepreşedintele USR Dan Barna a afirmat, luni, la Ploieşti, că PNL-ul pe care îl ştiau cei care credeau în democraţie şi în drumul european...
Ultima oră
Pe aceeași temă