10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieMoştenirea Cabinetului Dăncilă. Plăţi de miliarde neefectuate

Moştenirea Cabinetului Dăncilă. Plăţi de miliarde neefectuate

„Indiferent cum i se spune, că e deficit, că e gaură, realitatea e că PSD şi-a bătut joc de banii publici, a adus România într-o situaţie în care nu poate fi evitată depăşirea ţintei de deficit (…) şi ne obligă la realizarea unui plan de măsuri care să reducă la maximum posibil acest deficit, într-un timp destul de scurt”, a spus noul premier.

El a adăugat că „vechiul guvern a tolerat evaziunea fiscală şi nu a avut capacitatea de a colecta veniturile statului”, dar şi că „încasările la buget sunt cu 11 miliarde mai mici”, iar „cheltuielile sunt mai mari decât se aştepta”.

Orban a vorbit despre ”problemele fără număr ce trebuie rezolvate, din cauza incapacităţii, indolenţei şi relei-voinţe manifestate de fosta guvernare”. Ar fi găsite în fiecare zi, susţine demnitarul, noi „bombe plantate în instituţiile publice, noi disfuncţionalităţi ale marilor sisteme, noi găuri în bugetul de stat şi noi situaţii care reclamă o intervenţie promptă, urgentă”.

Zilnic, spune prim-ministrul, „am fost confruntaţi cu zeci de situaţii ce reclamau decizii imediate, care, dacă nu ar fi fost luate, ar fi dus la consecinţe extrem de grave, în diferite domenii de activitate”.

 

21 de miliarde de lei gaură bugetară

Încă de la instalarea ministrului Tineretului şi Sportului, Ludovic Orban anunţase deja că în fiecare zi mai descoperă câte o gaură bugetară şi câte o cheltuială care trebuia făcută.

El enumera: rambursări de TVA de peste 5 miliarde de lei neonorate, întârziate la plată faţă de termenul legal; lucrări cu probleme pe PNDL; situaţii de lucrări avizate spre decontare de peste 5 miliarde de lei, ce datează de luni de zile şi nici un leu la buget alocat pentru decontările respective de fonduri; concedii medicale neplătite de şase luni de zile, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform News.ro.

„Gaura bugetară după nouă luni, pe date deja publicate, e de aproximativ 21 de miliarde de lei.” Florin Cîţu, ministrul Finanţelor

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă şi el că, pe primele nouă luni ale anului, cabinetul PSD a estimat venituri de 249 de miliarde de lei, dar execuţia bugetară arată 228 de miliarde de lei. “Gaura după nouă luni, pe date deja publicate, e de aproximativ 21 de miliarde de lei”, susţine el.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă