19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul Educaţiei: Absolvenţii de IT nu acoperă nici jumătate din necesarul companiilor

Ministrul Educaţiei: Absolvenţii de IT nu acoperă nici jumătate din necesarul companiilor

“Astăzi spunem unei universităţi că nu mai putem finanţa programe de ştiinţe politice, drept sau religie la acelaşi nivel ca până acum, pentru că nevoia lor pe piaţă nu mai este atât de mare ca în anii trecuţi şi trebuie să înţeleagă, şi ei, acest lucru. În momentul de faţă, în sectorul IT nu putem, prin absolvenţii pe care îi livrăm, să acoperim nici măcar jumătate din cererea companiilor”, a spus, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, citează Agerpres.

În ceea ce priveşte o corelare şi a studiilor din învăţământul preuniversitar cu necesarul de pe piaţa muncii, ministrul Valentin Popa a menţionat că prioritatea o are învăţământul tehnic profesional, cu accent pe învăţământul dual.

“În învăţământul preuniversitar ne preocupă foarte mult să dezvoltăm învăţământul profesional tehnic şi, în special, învăţământul dual. Este prioritatea mandatului în sistemul preuniversitar – învăţământul dual, cel care este susţinut atât de stat, cât şi de companii, şi unde pregătim tinerii exact pentru ceea ce au nevoie întreprinderile şi companiile noastre”, a arătat ministrul Educaţiei.

Ministrul Valentin Popa a participat, joi, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Petroşani, singura instituţie de învăţământ superior din ţară care pregăteşte ingineri în domeniul mineritului. Cu acest prilej, universitatea a primit, prin ordin de ministru, placheta şi diploma aniversară “Dimitrie Gusti”.

Cele mai citite

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă