13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul Economiei invocă securitatea naţională în posibila înstrăinare a cotei Exxon

Ministrul Economiei invocă securitatea naţională în posibila înstrăinare a cotei Exxon

Ministerul Economiei a întocmit un proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens şi care conţine prevederi dintr-o directivă europeană neinclusă însă în legea petrolului.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că România are dreptul să decidă cine îi exploatează resursele.

După adoptarea legii offshore de către Parlament, anul trecut, compania americană Exxon, care deţine jumătate din consorţiul care a câştigat dreptul de explorare a gazelor în perimetrul Neptun, a confirmat că plănuiește să renunțe la toate operațiunile pe care le are în Europa, inclusiv din Marea Neagră.

Ulterior, s-a format un nou consorţiu, în jurul celui de-al doilea partener, OMV Petrom, care este interesat să preia pachetul Exxon. Ministrul Economiei spune că din el fac parte Romgaz şi compania omoloagă din Polonia.

Romgaz intenţionează să achiziţioneze 20% din proiect, adaugă ministrul. Iar întregul consorţiu ar avea capacitatea tehnică să scoată hidrocarburile la suprafaţă.

Potrivit legii, transferul de licență de explorare a gazelor se poate realiza numai prin hotărâre de guvern.

La începutul anului, premierul Ludovic Orban a declarat că de participaţia Exxon s-a interesat şi compania rusească Lukoil, însă Guvernul preferă în continuare un partener din cadrul Uniunii Europene sau NATO pentru explorarea gazelor din Marea Neagră.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă