10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieMinistrul de Finanțe spune că statul ar putea investi în companii private

Ministrul de Finanțe spune că statul ar putea investi în companii private

“Este vorba de acordarea unui împrumut care să poată fi convertit în acțiuni” la acele companii private, a spus ministrul de Finanțe.

“Ce probleme au companiile în perioada de criză? Multe dintre ele nu mai sunt bancabile. Indicatorii se înrăutăţesc şi nicio bancă nu mai vrea să îţi dea împrumut, Cum ajutăm aceste companii? Poţi să le ajuţi cu împrumut, cu garanţii, cu subvenţii sau sa mergi ca partener o perioada în sensul de a cumpăra, de a investi, de a da cu împrumut, care se poate converti în acţiuni în viitor. Este o măsură pe care am văzut-o în SUA, Anglia, care ajuta companiile să treacă peste această perioadă. Statul aduce lângă companie bonitatea statului, garanţia statului, dar nu numai printr-un instrument ci faptul că intră în acţionariat. Este o măsură care poate fi folosită şi o măsura la care mă gândesc”, a explicat ministrul Florin Cîțu, duminică seară, la un post de televiziune.

Ministrul a precizat că pentru finalizarea acestui proiect lucrează alături de reprezentanții unor instituţii internaţionale care au mai pus în practică proceduri de acest gen, inclusiv în România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă