9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul Agriculturii pregătește 1 miliard de lei pentru fermierii afectați de secetă

Ministerul Agriculturii pregătește 1 miliard de lei pentru fermierii afectați de secetă

“Proiectul de Ordonanţă de urgenţă elaborat de MADR cuprinde dispoziţii referitoare la instituirea unei scheme de ajutor de stat conform reglementărilor în vigoare. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 1.088.409,00 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, prin rectificare bugetară. Proiectul de act normativ a fost notificat la Comisia Europeană, iar în prezent parcurge etapele de avizare interministerială”, precizează MADR într-un comunicat transmis presei.

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat se efectuează autorizarea la plată a beneficiarilor şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor de stat. Plata se va realiza de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

MADR precizează că după declararea neconstituţionalităţii Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, s-au vehiculat în spaţiul public informaţii potrivit cărora nu mai există cadrul legal pentru acordarea de despăgubiri.

“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale aduce la cunoştinţa fermierilor că aceste informaţii vehiculate în spaţiul public sunt false şi, totodată, informează asupra faptului că a iniţiat toate demersurile legale necesare pentru ca fermierii afectaţi de secetă să primească despăgubiri care vor compensa pierderile suferite pentru ca aceştia să dispună de resursele financiare pentru finanţarea lucrărilor agricole viitoare. Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, iniţiată de Parlamentul României, constituie un demers independent de acţiunile întreprinse de MADR şi nu influenţează sub nici o formă acordarea de despăgubiri fermierilor ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă”, se menţionează în comunicatul ministerului.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat miercuri că în urma analizelor efectuate în teren vor fi despăgubiţi 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 milioane hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut.

“Cuantumurile pe hectar le-am mai comunicat: pentru grâu 925 lei, grâul reprezintă aproape 80% din suprafaţa însămânţată, pentru secară tot 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei. Acestea sunt sumele pe care prin APIA toţi fermierii le vor primi”, a menţionat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, fermierii vor intra în posesia banilor la finele lunii august.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă