16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul Agriculturii, întâlnire de lucru cu ASF legată de asigurarea culturilor agricole

Ministerul Agriculturii, întâlnire de lucru cu ASF legată de asigurarea culturilor agricole

Scopul acestei întâlniri l-a constituit identificarea de soluții pentru a realiza un mecanism funcțional cu societățile de asigurare pentru încheierea de polițe de asigurare pentru culturile agricole, cunoscut fiind faptul că foarte puține astfel de companii au în portofoliul lor pachete de asigurare cu această destinație.

Cu ocazia întâlnirii, secretarul de stat Dumitru i-a prezentat invitatului său câteva detalii despre submăsura 17.1 – „Prime de asigurare a culturilor”, care a fost lansată în luna mai 2020 și este deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie 2020 fiind destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Prin intermediul acestei sub-măsuri fermierii sunt încurajați să-și asigure culturile, iar prin încheierea acestor asigurări, Ministerul acordă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală o finanțare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor.

La rândul său, vicepreședintele Sectorului Asigurări Reasigurări al Autorității de Supraveghere Financiară, Cristian Roșu, a afirmat că în cursul săptămânii viitoare va avea o ședință de lucru cu reprezentanții societăților de asigurare privind polițele de asigurare pentru agricultură, pentru a-i pune în temă cu problemele din acest domeniu.

Ulterior acestei întâlniri, secretarul de stat Dumitru a propus organizarea unui grup de lucru format din asiguratori, reprezentanți ai marilor organizații de fermieri și ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România – UNSAR, precum și din experți ai MADR. Grupul de lucru va contribui la îmbunătățirea mecanismului de asigurare a culturilor agricole, astfel încât atât autoritățile, formele asociative ale fermierilor, cât și societățile de asigurare să se concentreze pe rezolvarea problemei de fond cu care agricultorii din România se confruntă din ce în ce mai des, respectiv seceta severă.  

Secretarul de stat Dumitru a subliniat că în viitor trebuie să avem în vedere mecanisme funcționale care să vină în sprijinul fermierilor români care sunt din ce în ce mai încercați de schimbările climatice.  

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă