10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieMesajul lui Iohannis, la aniversarea bursei bucureștene

Mesajul lui Iohannis, la aniversarea bursei bucureștene

Mesajul a fost prezentat de Cosmin Marinescu, consilier prezidențial în cadrul Departamentului Politici Economice și Sociale, informeză Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă remis cotidianului “România liberă”.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Felicit, astăzi, la exact 25 de ani de la deschiderea primei ședințe de tranzacționare, Bursa de Valori București pentru întreaga activitate și performanțele obținute.

Această zi este una aniversară pentru comunitatea financiară și mă refer la reprezentanții Bursei, ai autorităților de reglementare, ai companiilor listate sau în curs de listare.

După 25 de ani de piață bursieră, prin motivația companiilor de mobilizare a capitalului pentru investiții, de îmbunătățire a standardelor de management și eficiență, nivelul de capitalizare a ajuns la peste 100 miliarde de lei în prezent.

Promovarea la statutul de piață emergentă secundară a atras creșteri consistente ale volumelor de tranzacționare în raport cu lunile anterioare, ceea ce indică optimism în privința pieței noastre de capital.

La începutul acestui an, indicatorii privind piețele financiare arătau că România beneficiază de un climat investițional stabil. Din păcate, în contextul pandemiei de COVID-19, criza economică și-a făcut simțită prezența și în România, ca peste tot în lume.

Există însă semnale clare că economia revine pe calea redresării. Ultimele date statistice indică pentru România, cât și pentru economiile europene, o creștere consistentă a Produsului Intern Brut în trimestrul al III-lea, față de trimestrul anterior, atunci când economia a resimțit șocul generalizat al crizei sanitare. De asemenea, rata șomajului în economia noastră se menține la puțin peste 5%, iar pe piețele financiare investitorii își păstrează încrederea în potențialul nostru de dezvoltare.

România va beneficia, în următorii ani, de fonduri europene de 80 de miliarde de euro. Este o oportunitate reală de consolidare a potențialului nostru de creștere economică.

Economia noastră va începe să integreze beneficiile unui nou model de dezvoltare, bazat pe investiții, inovare și competitivitate. România va avea infrastructură, va investi considerabil în digitalizare și tranziția verde, va facilita crearea de ecosisteme antreprenoriale și va deveni mai atractivă ca destinație de afaceri.

În acest sens, unele aspecte ar merita să se regăsească mai elocvent în planuri și acțiuni, indiferent dacă sunt ale autorităților sau ale mediului de afaceri. O direcție esențială este educația economică sănătoasă, cel mai eficient scut împotriva populismului financiar, iar o alta, piața românească de capital, ca sursă reală de finanțare a investițiilor.

De exemplu, opțiunea pentru investiții în tranziția verde și transformarea digitală, așa cum ne propunem prin Planul Național de Redresare și Reziliență, oferă noi oportunități și pentru piața autohtonă de capital.

În același timp, este esențial ca România să își diversifice coerent arhitectura financiară, pentru a nu rămâne blocați în paradigma în care doar statul „dă banii” pentru dezvoltare.

Privind înainte cu optimism, încredere, dar și cu prudență, vă urez ca următorii 25 de ani de activitate bursieră să vină cu mai multe avantaje și oportunități, fructificate cu înțelepciune, astfel încât bazele pe care le punem împreună în prezent să constituie temelia solidă a dezvoltării României în viitor!

În încheiere, vă doresc mult succes în activitate, putere de muncă și sănătate!

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă