11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieLucrările la Aeroportul Braşov ar putea fi reluate. Noi promisiuni

Lucrările la Aeroportul Braşov ar putea fi reluate. Noi promisiuni

Consiliul Judeţean Braşov este în curs de atribuire a licitaţiei pentru reluarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, iar o primă etapă de lucrări va presupune cinci obiective noi, precum calea de rulare Alfa, care va face legătura între pistă şi parcarea avioanelor, sistemul de canalizare și cel de iluminare. Lucrările vor începe la sfârşitul lunii aprilie şi vor dura patru luni.

În total, şase asocieri de firme au licitat pentru acest contract al cărui cost este estimat la 9,2 milioane de euro. Printre societăţile care au licitat se numără atât companii din Braşov, cât şi din Bucureşti sau Botoşani, dar şi o companie italiană, care s-a asociat cu alte două firme din ţară pentru acest proiect.

„Această procedură va dura în jur de două luni şi sperăm ca undeva în luna aprilie să încheiem contractul şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor pentru această etapă. Vom aştepta termenul de contestaţii, să sperăm că nu vor exista“, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, pentru Mediafax.

Anul viitor, CJ Braşov îşi propune să demareze lucrările pentru celelalte obiective din a doua etapă, ulterioară reluării şantierului. Este vorba despre terminalul de pasageri, turnul de control, clădirea energetică şi alte construcţii aferente aeroportului, valoarea totală a proiectului fiind de 57 de milioane de euro.

O parte din bani vor veni din fondurile CJ, iar o parte din creditul care urmează să fie contractat cu această destinaţie.

Luna aceasta, CJ Braşov a făcut demersuri pentru contractarea unui credit de 200 de milioane, din care 155 de milioane de lei vor merge către investiţia aeroportului. Este al treilea credit pe care CJ Braşov îl face pentru acest obiectiv, primele două fiind realizate de către fosta administraţie.

De altfel, un credit de cinci milioane de euro încă se află în conturile CJ, banii nefiind folosiţi până în prezent.

Potrivit studiilor întocmite de CJ, Aeroportul va putea să ajungă la profit doar în momentul în care va ajunge 700.000 de pasageri pe an. Operarea sa va începe cu puţin peste 100.000 de pasageri, iar până în anul cinci va trebui să fie subvenţionată din bugetul CJ.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă