4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieIsărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele

Isărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele

“Aurul păstrat de către BNR în contul deschis la Banca Angliei, care este un custode solid din punct de vedere financiar şi reputaţional, este în permanenţă aurul nostru. Deci nu este înstrăinat prin operaţiuni diverse şi este şi la dispoziţia noastră în orice moment. Plasarea aurului în operaţiuni de arbitraj sau de tip speculativ ar implica risc de contrapartidă şi acesta a crescut odată cu criza globală. O eventuală valorificare prin operaţiuni, cum s-a sugerat în unele discuţii în presă, prin televiziuni, ar implica o formă de înstrăinare chiar dacă stocul ar rămâne depozitat la Banca Angliei şi noi nu am considerat, noi Consiliul de Administraţie, conducerea Băncii Naţionale, că într-o asemenea perioadă este bine să apelăm la asemenea operaţiuni pentru câştiguri care altminteri sunt infime, sunt mici. Nu merită, ca să spunem aşa. Cu alte cuvinte, după ce veţi citi acest subcapitol, veţi vedea că nu numai că nu am făcut, dar nici cel puţin nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum sugera un personaj”, a spus Mugur Isărescu.

Acesta a explicat că BNR a urmărit să asigure un anumit echilibru între plasarea în străinătate şi păstrarea în ţară a stocului de aur. În general, în perioadele de turbulenţă economică sau geopolitică creditorii externi tind să considere că doar aurul din străinătate poate constitui o garanţie pentru un eventual împrumut, având certitudinea respectării standardelor internaţionale.

“E greu să garantezi un împrumut extern cu monede de aur şi o parte din rezerva noastră istorică este păstrată în monede de aur. Ele trebuie certificate, numărate. Deci aurul standard este cel în lingouri, verificate, cu poanson internaţional recunoscut şi aflate într-o custodie internaţională care garantează oricând calitatea, densitatea, puritatea, greutatea stocului de aur”, a afirmat Isărescu.

De asemenea, acesta a explicat că rezerva de aur a crescut cu 30 de tone din 1989 şi până în prezent şi că o bună parte din creşterea acesta masivă, de până în anul 2000, a venit şi din conversia unor cantităţi excedentare de argint în aur monetar.

“Acest lucru a determinat îmbunătăţirea structurii rezervelor de metale preţioase. Argintul nu mai este considerat un activ monetar. Era păstrat inerţial în tezaurele băncii naţionale. A fost o mişcare bună, care a mărit şi credibilitatea ţării în perioada de după 1994. Restul creşterilor au provenit în principial din cumpărările din producţia internă, până în anul 2000, când acestea au încetat întrucât producţia de aur nu a mai fost eficientă, ca să spunem aşa, nu-şi mai acoperea cheltuielile”, mai declarat Isărescu.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă