15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieÎncepe producția de transportoare Piranha 5 în România

Începe producția de transportoare Piranha 5 în România

Acest eveniment marchează o etapă importantă în programul Piranha 5 pentru armata română.

La ceremonia de începere a producției au participat premierul României, Ludovic Orban, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și ministrul Economiei, Energiei, Mediului de Afaceri și Turismului, Virgil Popescu, precum și Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, și ambasadorul Elveției în România, Arthur Mattli.

Ca parte a planului Armatei României de a-și moderniza flota de vehicule blindate 8×8, GDELS a semnat un contract cu Armata Română pentru a livra până la 227 de vehicule blindate Piranha 5 în șase configurații diferite.

Vehiculele Piranha 5 vor fi produse în România, în cadrul unui proiect de cooperare strategică și transfer de tehnologie între GDELS – Mowag și compania română UMB.

“Asocierea dintre General Dynamics și Uzina Mecanică București este un exemplu de bune practici în procedura de înzestrare a Armatei Române. 80 la sută din suma cheltuită pentru achiziția transportoarelor Piranha 5 se întoarce în economia României.

Piranha 5, aducerea de tehnologie nouă în România ne dă șansa să devenim și exportatori de tehnică militară”, a declarat premierul României, domnul Ludovic Orban.

„Suntem profund onorați și recunoscători pentru că prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Economiei, Virgil Popescu și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, au participat astăzi la ceremonia de deschidere și aș dori să subliniez angajamentul ferm și clar al GDELS de a deveni furnizorul strategic de sisteme terestre pentru Armata României.

Deschiderea liniei de producție de la UMB reprezintă primul pas important în stabilirea colaborării noastre durabile cu partenerii noștri români. Suntem aici împreună! Transferul vast de tehnologie și producția locală a Piranha 5 reprezintă, de asemenea, o oportunitate enormă pentru industria românească pentru viitor”, a declarat dr. Thomas Kauffmann, vicepreședinte GDELS.

„România a dovedit încă o dată că are capacitatea de a produce vehicule militare de ultimă generație, în țară. Facilitatea UMB a fost modernizată și adusă la standardele internaționale datorită acestui contract.

Acum este o facilitate de producție modernă pentru un proiect cheie al programelor noastre militare de achiziții. Colaborarea cu GDELS va aduce UMB într-o poziție de frunte în industria noastră militară românească”, a declarat Mihai Rafiu, director general UMB.

Informaţii despre transportorul Piranha 5:
Numărul de vehicule: 227 Piranha 5
Variante de echipare: 6 variante de echipare
Capacitatea transportatorului: 3 membri ai echipajului + 8 soldați
Informații despre turela: 30mm și 12,7mm
Puterea motorului: 600 CP
Autonomie: peste 500 de km
Viteza maximă: 100 de km/h.

Cele mai citite

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă