13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieÎncepe plata ajutorului către fermierii afectați de secetă

Începe plata ajutorului către fermierii afectați de secetă

“În această perioadă noi desfăşurăm o activitate privind acordarea de compensări privind aceste pierderi. De mâine, din 18 septembrie, practic, începe plata schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi de toamnă în 2019 şi care au fost afectaţi de seceta pedologică”, a declarat, joi, la Zalău, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Tot potrivit ministrului, la data de 16 octombrie 2020 va începe plata avansului la subvenţii. Ministerul Agriculturii a alocat în acest scop 1,78 miliarde de euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă