7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăEconomieImpas cronic după eşecul celei de-a treia runde de negocieri UE-UK

Impas cronic după eşecul celei de-a treia runde de negocieri UE-UK

Negocierile sunt tot mai tensionate şi cu un rezultat incert. De acest rezultat depind foarte multe lucruri în privinţa viitorului politic şi economic al ambelor părţi.

”În momentul în care vă vorbesc, nu sunt optimist (…). Invit Regatul Unit să schimbe tactica dacă vor cu adevărat un acord cu noi”, a tunat negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barnier, la Bruxelles.

”Suntem pregătiţi pentru toate oţiunile, inclusiv de un no deal”, a avertizat el. În acelaţi moment, omologul său britanic, David Frost, denunţa puţinele progrese obţinute şi a reclamat ”o schimbare a abordării UE”, înaintea viitoarei runde de negocieri, la 1 iunie.

”Este dificil să înţelegem de ce UE insistă asupra unei abordări ideologice, care face mai dificilă încheierea unui acord”, a declarat el. ”Nimic foarte nou sub soare”, rezumă o sursă apropiată negocierilor. Poate cu excepţia tonului discuţiilor – de această dată mai ”ferme, uneori un pic virile”.

”Tonul a crescut un pic mai mult în această sesiune”, declară o sursă europeană, care evocă o săptămână frustrantă. ”Am stat pe loc, iar timpul a trecut” din cauza lipsei unei ”viziuni comune cu privire la ceea ce suntem pe cale să încercăm să facem”, declară această sursă.

Precedentele negocieri, la sfârşitul lunii aprilie, s-au încheiat deja prin constatarea unui alt eşec şi lasă să planeze o puternică incertitudine asupra capacităţii Londrei şi Bruxellesului de a se înţelege, aşa cum au prevăzut, până la sfârşitul anului, spune News.ro.

 

Nici prin video nu se înţeleg

Britanicii, care au ieşit oficial din UE pe 31 ianuarie, au intrat până la finalul anului într-o perioadă de tranziţie, când continuă să aplice reglementările UE.

Negociatorii urmează teoretic să decidă în iunie dacă prelungesc sau nu perioada, pentru a-şi acorda mai mult timp de negociere.

Londra respinge categoric ideea, în pofida faptului că pandemia a dat peste cap calendarul negocierilor şi modalitatea lor, acum exclusiv în videoconferinţă.

O prelungire a negocierilor ar prelungiincertitudinea şi ar implica noi plăţi de la bugetul UE pentru UK, denunţa un purtător de cuvânt britanic.

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă