12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieImobiliareMinisterul Transporturilor și Infrastructurii s-a mutat în casă nouă. Cum arată clădirea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii s-a mutat în casă nouă. Cum arată clădirea

Dezvoltatorul River Development anunță închirierea unui spațiu de 3.780 mp Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în clădirea London din Sema Parc, în urma unui proces de licitație la care a participat și la care a fost declarat câștigător.

Obiectul contractului încheiat este închirierea unui spațiu de birouri compartimentat și complet mobilat în suprafață de 3.780 mp, necesar pentru desfășurarea activității de birou și a 90 de spații de parcare subterane, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Cei aproximativ 200 de angajați din Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ai structurilor care gestionează fonduri europene, în calitate de autoritate de management și organism intermediar, își vor desfășura activitatea în spațiul a trei etaje (etajele 3, 4 și 5) din clădirea London, începând cu luna septembrie, după finalizarea lucrărilor de amenajare.

Clădirea London este una dintre cele mai noi clădiri de birouri de clasă A din Sema Parc și din București, recepționată în trimestrul al II-lea din 2022, cu o suprafață totală închiriabilă de 21.347 mp, dispusă pe 15 niveluri și având două subsoluri pentru locurile de parcare. Clădirea este accesibilă cu ușurință din orice parte a orașului, grație conexiunii directe la infrastructura orașului și la toate mijloacele de transport în comun, inclusiv metrou, stația ”Petrache Poenaru” fiind de altfel în imediata apropiere.

„Am participat la licitația de atribuire a spațiului pentru Ministerul Transportului și Infrastructurii încredințați fiind de calitatea excelentă a clădirii London din Sema Parc și de beneficiile intrinseci ale acesteia, precum și de facilitățile care se găsesc aici. Ne bucurăm de rezultatul favorabil și, mai ales, de faptul că primul nostru chiriaș “ancoră” confirmat în clădirea London este o instituție publică. Odată cu acomodarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în clădirea noastră, dar având și experiența prezenței Tribunalului București (Secțiile Civilă VI și VII) creăm premisele unui hub instituțional în Sema Parc.„ – a declarat Tina Vîrlan, Lease Manager River Development.

Clădirea London are toate calitățile pentru a fi un sediu reprezentativ pentru o instituție publică: o arhitectură modernă și actuală, beneficiile unei clădiri verzi, sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic, certificată Breeam ”Excellent” în faza de design, flexibilă sub aspectul organizării eficiente a spațiilor de lucru și amplasată excelent în zona central-vestică a capitalei. Iată care sunt principalele caracteristici, care fac din clădirea London o clădire sustenabilă:

  • Stimulează utilizarea transportului public fiind excelent conectată la oraș, prin apropierea de stațiile de metrou, autobuz și tramvai.
  • Zonele verzi care nu necesită un consum excesiv de apă, existente în exteriorul și în interiorul clădirii, menite să îmbunătățească mediul de lucru.
  • Bicicliștii sunt bineveniți! Clădirea oferă ocupanților săi suporturi pentru biciclete, vestiare și dușuri.
  • Plug-in electric pentru mașini: 12 spații de parcare în subteranul clădirii și alte 5 exterioare, în Sema Parc, destinate alimentării vehiculelor electrice.
  • Aport de aer proaspăt: Ventilația mecanică este asigurată de un sistem de ventilație cu viteză redusă care include unități eficiente de tratare a aerului cu serpentine de recuperare a căldurii.
  • Economie de energie: Fațada de înaltă performanță, sistemul HVAC eficient, luminile LED și ascensoarele cu recuperare de energie reduc consumul de energie al clădirii.
  • Eficiența în utilizarea apei: o cantitate semnificativă de apă potabilă este economisită prin capete de duș eficiente, tarife reduse pentru dușuri, robinete cu debit redus și toalete.
  • Lumină: Lumina naturală este furnizată în peste 85% din toate zonele ocupate în mod regulat.
  • Reglarea individuală a temperaturii interioare: Oferă controale individuale ale confortului termic pentru a spori productivitatea, confortul și bunăstarea ocupanților.
  • Management centralizat: ambele clădiri sunt echipate fiecare cu un sistem de management al clădirii care măsoară cu precizie energia, încălzirea, răcirea și utilizarea apei, utilizarea lifturilor și controlul accesului.
Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă