5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieGuvernul va veni cu o soluție de finanțare pentru autostrada Comarnic-Braşov

Guvernul va veni cu o soluție de finanțare pentru autostrada Comarnic-Braşov

“Am anunţat că vom lua o decizie. Vom face, fie prin PPP (parteneriat public-privat – n.r.), dar nu PPP-ul ăsta care l-au inventat (fostul Guvern – n.r.) (…). Până la sfârşitul lunii ianuarie vom lua o decizie pe Comarnic – Braşov.

Dacă mă întrebaţi pe mine care este punctul meu de vedere eu cred că nu are rost să ne complicăm într-un PPP, acolo trebuie să-l facem pe buget. Trebuie revizuit de urgenţă studiul de fezabilitate, că studiul de fezabilitate e un pic mai vechi, revizuirea nu înseamnă, după părerea mea, schimbarea soluţiei tehnice, ceea ce înseamnă o durată mai scurtă de revizuire a studiului de fezabilitate şi să dăm drumul la licitaţie şi să finanţăm din buget.

Asta este decizia mea, care e cea mai simplă, controlezi cel mai bine toţi paşii procedurali”, a afirmat Orban.

În urmă cu două săptămâni, Ludovic Orban spunea și că reglementările privind achiziţiile publice ar urma să fie modificate în sensul simplificării acestora.

Orban a explicat că, pe actualele reglementări, există riscul pierderii fondurilor europene prin contestaţiile licitaţiilor la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi apoi la cele două instanţe – de fond şi de apel.

“Una dintre simplificările la care ne-am gândit – încă nu am luat nicio decizie, facem o analiză în continuare – este aceea de a nu exista decât o instanţă de apel după Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Şi să existe nişte complete specializate la nivelul Curţilor de Apel în care să fie judecători care să fie specialişti în analiza procedurilor de achiziţie publică”, a declarat premierul, conform InCont.

Ludovic Orban a subliniat că modificările privind achiziţiile publice se vor face respectând reglementările europene.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă