15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieGuvernul renunță la proiectul înființării Fondului Suveran de Investiţii

Guvernul renunță la proiectul înființării Fondului Suveran de Investiţii

Potrivit lui Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Executivul a creat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede crearea mai multor fonduri suverane în locul unui singur fond de acest fel. „După ce Curtea Constituțională a României a declarat actul neconstituțional, asistăm la o nouă abordare de către Guvern. Este vorba de un proiect de OUG care se află în discuții la instituțiile abilitate, inclusiv la noi (la ASF n.r.) și care se intitulează «OUG privind înființarea de fonduri suverane». Guvernul gândește un cadru legislativ pe care să se construiască fonduri suverane, mai multe. Nu este rău”, a spus Ursache, citat de hotnews.ro. El a precizat că în trecut se dorea construirea unui fond pentru apărare, altul pentru resurse și așa mai departe. „Acum, elementul de noutate este că, la nivel guvernamental, se face cadrul de creare de fonduri suverane urmând ca fiecare (Fond n.r.) să beneficieze de Hotărâre de Guvern de înființare. Discutăm de structura pe care vor fi constituite fonduri suverane în România. Așteptăm să vedem forma prin care actul Guvernului va ieși, după care în dezbatere să ne spunem punctul de vedere”, a spus vicepreședintele ASF.

Conform proiectului respins de CCR, Fondul Suveran de Investiții urma să aibă în portofoliu circa 90 de mari companii de stat, inclusiv Hidroelectrica.    

 

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă