Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Guvernul alocă peste 900 de milioane de lei pentru plata către frații Micula

Guvernul a luat decizia de a aloca 912,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bani care vor fi folosiți pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curții de Arbitraj Internațională către frații Micula, pentru a rezolva situația Romatsa.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 13.12.2019 - 13:18

Guvernul a emis o Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanțelor Publice pe anul 2019.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței de Guvern din această dimineață, că situația de la Romatsa este "una extrem de gravă”, iar compania este în pericol să nu mai poată furniza serviciile de navigație aeriană din cauza lipsei resurselor financiare, după decizia instanței din Belgia în cazul fraților Micula.

Premierul a spus că executorul judecătoresc încearcă să obțină bani din activele statului, de la companii precum Nuclearelectrica, Romgaz și Hidroelectrica.

„A doua problemă majoră pe care o avem este apariția unui titlu executoriu în România, în baza căruia practic au început să fie atacate conturile Ministerului Finanțelor, din fericire a fost suspendată executarea, dar au fost atacate companii profitabile ale statului român, Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica și alte companii. Normal, executorul judecătoresc încearcă să obțină banii, de oriunde poate obține bani de la statul român în baza titlului executoriu, și se îndreaptă spre activele statului român. Gândiți-va că este posibilă o situație în care să poată să execute o companie românească, Nuclearelectrica sau Hidroelectrica sau Romgaz, toate implicate în niște proiecte extrem de importante și strategice pentru statul român, și pur și simplu să oblige vânzarea de acțiuni și recuperarea banilor din vânzarea de acțiuni”, a declarat Orban, conform Europa FM.

Acesta a mai afirmat că în cazul în care acțiunile companiilor de stat se vând în cadrul unei executări, valoarea acestora scade iar statul român pierde bani.

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian, Romatsa, nu mai primește contravaloarea serviciilor de trafic aerian de la Organizația Europeană pentru Siguranța Navigării Aeriene – Eurocontrol, iar fondurile mai ajung pentru circa o săptămână.

Comentarii