7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieGreva spontană de la CE Oltenia pune în pericol Sistemul Energetic Naţional

Greva spontană de la CE Oltenia pune în pericol Sistemul Energetic Naţional

CE Oltenia a recunoscut existenţa protestelor, sâmbătă seara publicând un comunicat prin care anunţă “stabilirea” unei întâlniri, luni, între conducerea companiei şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, informează profit.ro.

Greva de la CE Oltenia apare într-un moment extrem de nefericit, în care România este, de câteva zile, importator net de electricitate, sâmbătă cărbunele fiind de departe principala sursă de producere a energiei electrice, cu 2.500 de MW din totalul de aproximativ 8.000.   Potrivit CE Oltenia, “începând de la 1 decembrie 2018 până în prezent, CE Oltenia a produs o cantitate de energie electrică de peste 1,5 TWh, atingând cote de piaţă de până la circa 30% din Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN)”. În absenţa energiei produse de CE Oltenia, România nu numai că nu ar avea de unde să importe o asemenea cantitate de energie, statele vecine fiind la rândul lor lovite de vremea geroasă, dar nici măcar nu deţine o capacitate de import atât de mare

În pofida apelului conducerii CE Oltenia de reluare imediată a activităţii, nu numai că minerii intraţi vineri şi sâmbătă în grevă spontană nu şi-au încheiat protestele, ci încă o carieră, cea de la Roşiţa, s-a alăturat grevelor de la Jilţ Nord şi Jilţ Sud. Este vorba de minerii care ar fi trebuit să intre sâmbătă seara în schimbul trei şi duminică dimineaţa în schimbul unu. În plus, potrivit presei locale, greviştii nu sunt de acord să fie reprezentaţi la discuţiile de luni de la Ministerul Energiei de sindicate, susţinând că nu sunt reprezentaţi de acestea.   Protestele au început vineri seara la mina Jilţ Nord, minerii din schimbul al III-lea refuzând să muncească. Sâmbătă dimineaţa, protestul s-a extins şi la Cariera Jilţ Sud, fiind în total peste 700 de mineri în grevă spontană, scrie profit.ro. “Tensiune sporită este şi în carierele din zona Motru, fiind şi acolo mineri care vor să întrerupă lucrul. Protestatarii cer să vină ministrul Energiei, Anton Anton, pentru a-i spune problemele cu care se confruntă. Cererea sindicatelor este acordarea unei majorări salariale de 45% şi vouchere de vacanţă, în timp ce oferta companiei este zero”, arată presa locală.

CE Oltenia a reacţionat sâmbătă seara publicând un comunicat prin care transmite că “în urma întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţe iremediabile asupra activităţii companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societăţii şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019 (luni – n.r.) , ora 15:00, pentru identificarea soluţiilor corespunzătoare. Având in vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute”.

Fostul director CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, publica, în urmă cu o săptămână, pe blogul personal, acuzaţii grave cu privire la activitatea complexului: “Povestesc băieţii din carierele Jilţ (unde s-a declanşat greva – n.r.) că sunt obligaţi să încarce pământ în vagoane pentru că şefii sunt speriaţi că vor fi acuzaţi de oprirea activităţii. Atunci preferă să avarieze cu bună ştiinţă grupurile energetice ca să poată explica nefuncţionarea. Alarmant este că cedează şi centrala Rovinari, după ce a fost exploatată iresponsabil aproape doi ani. Pentru prima dată în ultimii 7-8 ani cred, un grup se opreşte în pornire, cu spargere cazan”, susţine acesta.

Confruntată cu mari probleme financiare, CE Oltenia pare a fi principala victimă a OUG 114, prin care este impusă o taxă de 2% pe cifrele de afaceri ale tuturor companiilor licenţiate de ANRE. Totodată, se revine la o politică de plafonare a preţului electricităţii, care ar urma să-i afecteze pe producătorii cu costuri ridicate de producţie.

 

  

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă