Cântăreaţa Taylor Swift a fost desemnată, de revista Billboard, „Artistul anului 2015”, care laudă realizările cântăreţei din ultimul an, precum un turneu mondial, numeroase single-uri de succes şi un album de studio cu vânzări impresionante, intitulat „1989”, care a primit din partea aceleiaşi reviste titlul de „Albumul anului”, potrivit Mediafax.
Este pentru a doua oară când Taylor Swift este desemnată „Artistul anului” de revista Billboard. Cântăreaţa a primit acelaşi titlu şi în 2009, după succesul fenomenal al celui de-al doilea album de studio al său, intitulat „Fearless”.
Adele este singura artistă care a primit acest titlu în doi ani consecutivi – 2011 şi 2012.
Pe lângă titlul atribuit cântăreţei Taylor Swift, editorii revistei Billboard au acordat alte două trofee, joi. Astfel, single-ul „Uptown Funk”, o colaborare între Mark Ronson şi Bruno Mars, a fost desemnat „Cântecul anului 2015”, iar Fetty Wap a fost desemnat „Cel mai bun artist debutant”.
În 2014, titlul de „Artistul anului” a revenit grupului pop britanic One Direction.