Biu, solista cubaneza a trupei Mandinga, a avut ieri parte de o surpriza de proportii. Iubitul ei din Havana, muzicianul Gilberto Ortega Torres, a venit in Romania, impresionand-o pana la lacrimi. Cei doi nu s-au mai vazut din aprilie 2006, de cand Biu a devenit parte din Mandinga. In tot acest timp, singurul mod de a-si intretine relatia au fost conversatiile telefonice si e-mail-urile, motiv pentru care factura ei telefonica incepuse sa sara de 600 euro. Marea veste este ca Gilberto nu a venit doar in vizita, ci este noul percutionist al Analiei Selis. Tratativele au inceput cu cateva luni in urma, insa Biu nu mai spera ca isi va revedea iubitul atat de curand si, mai ales, pentru o lunga perioada de acum inainte. Gilberto a renuntat de dragul lui Biu la trupa cubaneza in care canta si a venit imediat ce formalitatile au fost indeplinite. „Il iubesc atat de mult incat am avut tot timpul ceva pe suflet cat el a ramas in Havana. Fiecare zi care trecea imi adancea dorul de el si de casa. Chiar daca colegii de la Mandinga sunt foarte prietenosi si imi place mult ce fac in Romania, atunci cand ramaneam singura acasa ma gandeam nonstop la Gilberto si la fetita mea de cinci ani, care a ramas in grija mamei mele. Acum, ca a venit Gilberto, sunt foarte fericita si sper sa-mi pot aduce si fetita in curand”, ne-a declarat Biu.