La Gala MTV Movie Awards, vedetele au mizat pe glumele cu tentă sexuală sau pe gesturile îndrăzneţe pentru a seduce publicul tânăr.
Premiile acordate duminică seară, la Los Angeles, au plecat în special către echipa celei mai în vogă francize, „Amurg/Twilight”, însă pe scena galei au dominat Tom Cruise şi Sandra Bullock. Verva iscată de apariţia celor doi actori pe scena galei s-a menţinut apoi pe parcursul celor două ore de spectacol.
Tom Cruise a asigurat o parte din divertismentul serii reintrând pentru câteva minute în pielea mogulului Les Grossman din „Furtună tropicală/Tropic Thunder”. Apariţia lui Tom Cruise a zguduit sala de aplauze. Actorul a apărut chel, cu burtă şi cu păr pe piept, adresându-se audienţei în stilul lui Les Grossman: „Staţi jos, relaxaţi-vă şi bucuraţi-vă de măreţia mea, două ore de c…at”. Actorul american a spus glume, a dansat şi a realizat un duet comic cu Jennifer Lopez. În timpul melodiei „Get Right”, J.Lo l-a pălmuit peste fund pe Tom Cruise, iar când acesta a încercat să-i întoarcă gestul cântăreaţa s-a arătat ofensată, făcându-i semn că nu are voie.
Seara săruturilor
Actriţa Sandra Bullock a apărut pentru prima oară în public după mediatizarea intensă a problemelor din căsnicie, pentru a primi MTV Generation Award. Premiată cu Oscar în februarie, Sandra a renunţat la apariţiile în public după ce infidelităţile soţului ei, Jesse James, au fost dezvăluite în presă. Publicul a primit-o în picioare, ovaţionând-o îndelung după discursul introductiv ţinut de Bradley Cooper, Betty White şi Scarlett Johansson. Nominalizată şi la categoria „Cel mai bun sărut”, pentru o scenă din „The Proposal”, Bullock a ţinut cu tot dinadinsul să arate publicului, în direct, cât de bine se descurcă la acest capitol. Cum însă partenerul ei din film, Ryan Reynolds, a lipsit de la eveniment, Sandra a sărutat-o pe soţia acestuia, Scarlett Johansson, spre deliciul publicului prezent la gală. Sandra Bullock are antecedente în ceea ce priveşte săruturile cu femei, nu cu multă vreme în urmă ea sărutând-o pe Meryl Streep pe scena Critic’s Choice Movie Awards, în aplauzele publicului.
„Twilight” i-a suflat premiile filmului „Avatar”
Un alt sărut care a electrizat audienţa duminică seară a fost cel al protagoniştilor lungmetrajului „Saga Amurg: Lună Nouă”, Kristen Stewart şi Robert Pattinson, de altfel câştigătorii trofeului „Popcornul de Aur” pentru „Cel mai bun sărut”. Cei doi tineri s-au impus şi la categoriile – mult mai serioase – „Cea mai bună actriţă”, respectiv „Cel mai bun actor”, iar filmul „Saga Amurg: Lună Nouă” a fost declarat marele câştigător al Galei MTV Movie Awards, obţinând patru trofee, inclusiv mult râvnitul premiu pentru „Cel mai bun film al anului”. Printre ceilalţi câştigători ai galei s-au aflat Anna Kendrick, desemnată „Cel mai bun star debutant”, pentru rolul din filmul „Sus, în aer/Up in the Air”, în care a jucat alături de George Clooney. Actorii Zach Galifianakis şi Ken Jeong au câştigat la categoriile „Cea mai bună interpretare într-o comedie”, respectiv „Cel mai bun moment WTF”, pentru rolurile lor din „Marea mahmureală/The Hangover”. La categoria „Cel mai bun film – Trofeul MTV” au fost nominalizate şi pelicule răsfăţate la Gala Oscar 2010, precum „Avatar” şi „Marea mahmureală/The Hangover”, însă preferinţele publicului tânăr al postului TV de muzică s-au îndreptat spre eroii idilei dintre un vampir şi o muritoare.
Lista celor mai importante trofee la MTV Movie Awards:
„The Twilight Saga: New Moon” – marele câştigător al MTV Movie Awards 2010
Cea mai bună interpretare feminină – Kristen Stewart
Cea mai bună interpretare masculină – Robert Pattinson
Cel mai bun debut – Anna Kendrick („Up in the Air”)
Cel mai bun rol de comedie – Zach Galifianakis („The Hangover”)
Cel mai bun rol de răufăcător – Tom Felton („Harry Potter and the Half-Blood Prince”)
Cea mai bună luptă – Beyonce Knowles şi Ali Larter („Obsessed”)
Cel mai bun sărut – Kristen Stewart şi Robert Pattinson („The Twilight Saga: New Moon”)
Cel mai bun moment WTF – Ken Jeong („The Hangover”)
Superstar de nivel internaţional – Robert Pattinson
Cel mai înfricoşător moment – Amanda Seyfried („Jennifer’s Body”)
Cel mai provocator personaj – Rain („Ninja Assassin”)