Este constienta de faptul ca cea mai mare calitate a ei este ambitia, desi nu o considera intotdeauna un atu. Constiincioasa si tenace, a dat dovada mereu ca poate fi o persoana puternica, asumandu-si responsabilitatile.
– De unde vine Elvira Deatcu?
– Parintii mei – o ardeleanca din Bistrita Nasaud si un oltean din Gorj – s-au cunoscut in Bucuresti, s-au casatorit si in primavara lui '72 au avut o fetita, iar putin mai tarziu un baiat. Tata mi-a ales acest nume, spre dezamagirea mamei, care ar fi vrut sa port un nume de floare.
– Care au fost primii pasi in lumea scenei?
– In vremea anilor de gradinita, adoram sa fiu ascultata spunand versuri, nu conta cine-mi era auditoriul Ð parintii, bunicii sau oamenii necunoscuti din tramvai sau de la piata…
– De la suava calugarita din “Agnes of God” la femeia fatala, ambitioasa si, nu in ultimul rand, deosebit de frumoasa (Amalia) din “Lacrimi de iubire”. Cum a fost trecerea? Daca ar fi sa-ti faci o caracterizare, cu care dintre cele doua personaje te-ai asemana mai mult?
– A fost o trecere destul de “violenta”, pentru ca in teatru nu am jucat personaje negative. Calugarita din “Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este un rol foarte drag mie, care s-a nascut greu pentru ca nu exista nici o similitudine intre povestea mea de viata si cea a lui Agnes. A trebuit sa pornesc de nicaieri, fara repere, bazandu-ma mai mult pe intuitie si mai putin pe ratiune. Este greu de explicat, dar, la fiecare spectacol, incercarea de a fi Agnes ma imbogateste, ma tulbura si ma secatuieste. Este ca o terapie.
Celalalt personaj, Amalia Mateescu, se afla la polul opus fata de Agnes. E un personaj negativ, pe care l-am iubit, l-am aparat cat am putut, l-am jucat cu mare bucurie si uneori chiar m-am regasit in indaratnicia, impulsivitatea si tenacitatea lui. A fost un personaj gandit cu mult umor si, zic eu, farmec, iar telespectatorii m-au rasplatit cu simpatia si cu felul in care au sustinut si aparat aproape toate actiunile Amaliei. Iar acum, cu Alice din “Daria, iubirea mea” trec din nou printr-o schimbare pentru ca pornim de la o alta poveste, cu alte repere, cu alte caractere. Sper sa fie un personaj la fel de iubit ca Amalia.
Mai mult decat atat, ma bucur foarte tare ca povestea Amaliei continua si in filmul de lung metraj “Lacrimi de iubire”, care va aparea in cinematografe pe 20 octombrie. Imi doream foarte tare sa fac un film pe pelicula.
– Cum ai descrie o zi obisnuita din viata ta?
– Atunci cand nu filmez si sunt libera, petrec cat mai mult timp fiul meu Luca – care ma face nespus de fericita atunci cand imi spune “ce frumoasa esti, mai” – si cu sotul meu, care, ca si parintii mei de altfel, suporta cu stoicism faptul ca eu am o indeletnicire atat de posesiva.
