Cântăreaţa americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth s-au logodit, după ce, în 2013, cei doi s-au despărțit după o relație de patru ani, relatează Mediafax.
Miley (23 de ani) şi Liam (26 de ani) sunt din nou împreună şi sunt decişi să se căsătorească, potrivit relatărilor din presa internaţională.
Cei doi și-au petrecut sărbătorile împreună în Australia, iar cântăreaţa îşi petrece weekendurile în reşedinţa din Malibu a actorului australian, conform vanityfair.com.
Totodată, recent, Miley Cyrus a publicat pe reţeaua de socializare Instagram o fotografie în care aceasta poartă un inel care pare a fi unul de logodnă.
Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au cunoscut în 2009, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Ultimul cântec/ The Last Song", în care au jucat împreună. Cei doi s-au despărţit în 2010, dar s-au împăcat după câteva săptămâni. Ulterior, cele două vedete s-au împăcat şi s-au logodit în mai 2012. Totuşi, în 2013, cuplul a decis să rupă logodna.
Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, "Bangerz", care include hituri precum "We Can't Stop" şi "Wrecking Ball", care au fost promovate prin clipuri provocatoare.