6.7 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuCăderea în dizgraţie a lui Lindsay Lohan

Căderea în dizgraţie a lui Lindsay Lohan

De la cea mai bine plătită actriţă, la centre de dezintoxicare, brăţări de monitorizare, Zmeura de Aur şi închisoare. E povestea actriţei americane Lindsay Lohan care, la doar 24 de ani, priveşte cu regret spre trecut, când juca în filme bune şi era adorată de milioane de fani.

Pe 25 septembrie, Lohan a ajuns din nou după gratii, după ce a fost depistată pozitiv la un test antidrog dispus de instanţă. A fost eliberată după ce a plătit cauţiunea, dar şansele sunt mari să ajungă din nou încătuşată. În iulie 2010, fusese condamnată la 90 de zile de închisoare în centrul de corecţie Lynwood şi apoi alte 90 de zile într-un centru de dezintoxicare, pentru că a încălcat termenii eliberării condiţionate (a fost prinsă conducând sub influenţa alcoolului şi drogurilor).

La ultimul proces, părea extenuată şi trasă la faţă, uimită şi puţin speriată, notează Vanity Fair. Îşi prinsese părul vopsit blond la spate, într-o coadă de cal. Era foarte slabă, purta un tricou alb, pantaloni scurţi şi o pereche de cizme, care acoperau brăţara de monitorizare a nivelului de alcool în sânge, pe care tribunalul a obligat-o s-o poarte.

„Nu mă interesează ce spun ceilalţi”, mărturiseşte Lohan într-un interviu pentru Vanity Fair, legat de problemele pe care le are şi care au devenit un subiect de discuţie pentru toată lumea. „Ştiu că sunt o actriţă bună şi asta e pasiunea mea de când eram copil şi ştiu că, atunci când îmi pasă de ceva, mă implic cu totul. Şi ştiu că, în trecut, am fost tânără şi iresponsabilă, dar asta înseamnă să te maturizezi. Înveţi din greşeli”, adaugă Lohan.

Abia îşi ridică din pământ ochii verzi. „Îmi vreau cariera înapoi. Vreau respectul de care mă bucuram pe vremea când făceam filme grozave. Şi dacă asta înseamnă să nu ies în club seara, aşa să fie. Oricum nu mai este distractiv. Este acelaşi lucru de fiecare dată”.

Prea târziu?

„La prima arestare, actriţa a părăsit locul accidentului şi a dat vina pe altcineva; la a doua arestare, la fel. O urmărea pe mama fostei ei asistente pe străzile din Santa Monica. Şi apoi, când s-a găsit o substanţă albă pe pantalonii ei, a spus că îi împrumutase. Un prieten însă a arătat că erau blugii ei favoriţi”, a amintit judecătoarea care se ocupă de cazul actriţei, pe 6 iunie, la procesul în urma căruia a intrat la închisoare.

În ziua care a urmat, fotografiile au arătat că Lohan îşi scrisese pe degetul mijlociu „fuck you”, în timpul procesului. În timpul primei eliberări condiţionate, poliţiştii au găsit cocaină în maşina vedetei, iar în cea de-a doua, în corpul ei.

În mai, Lohan petrecea la Festivalul de Film de la Cannes, unde promova filmul în care plănuia să joace („Inferno”) despre regina porno „Deep Throat”, Linda Lovelace. Dorinţa actriţei de a interpreta rolul nu a stârnit prea mult entuziasm la Hollywood. Dar lui Lohan îi plăcea povestea.

A fost văzută şi pe un yacht şi acuzată de tabloide că şi-a despărţit fosta colegă de platou din „Mean Girls”, Amanda Seyfried, de iubitul ei, cu care avea o relaţie de doi ani. „Am umblat cu toţi, aşa spun oamenii. Cine are atâta timp? Nu este adevărat. Am şi eu moralitatea mea”, se apără Lohan.

Pentru că nu a apărut la audieri pe 20 mai, judecătoarea a emis un alt mandat de arestare pe numele ei şi i-a mărit cauţiunea la 100.000 de dolari. Cântăreaţa a spus că şi-a pierdut paşaportul, ca să-şi scuze absenţa la proces.

Atunci a primit şi brăţara de monitorizare a nivelului de alcool în sânge. Ea a mai fost obligată să poarte dispozitivul în 2007. De atunci, a trecut prin patru clinici de dezintoxicare.

În iunie, la Los Angeles, la o petrecere a lui Katy Perry de după premiile MTV, brăţara de monitorizare a început să lumineze insistent.

În ziua următoare, judecătoarea Revel a emis un alt mandat de arestare, iar Lohan a scăpat de închisoare după ce a plătit o parte din cauţiunea de 200.000 de dolari. Ea a negat că a consumat alcool şi a susţinut că dispozitivul s-a stricat. Spunea chiar că s-a oferit să facă un test cu detectorul de minciuni.

Prea mult succes, prea devreme

„Eram în anii mei de colegiu… dar eram sub ochii publicului. Eram iresponsabilă. Experimentam. Făceam lucrurile pe care tinerii de vârsta mea le-au făcut de zece ori mai mult decât mine în anii lor de colegiu. Şi nu inventez scuze”, povesteşte Lohan pentru Vanity Fair.

„Nu mai aveam nici o structură”, spune actriţa despre perioada în care s-a mutat pentru prima dată în Los Angeles. „Am avut o viaţă ordonată la început şi apoi mi-am pierdut structura. Cred că asta s-a întâmplat când lucram la primele filme, pentru că ritmul vieţii mele era foarte rapid şi aveam foarte multe responsabilităţi. Şi cred că nu îmi găsisem echilibrul nici la 18-19 ani, când aveam o grămadă de bani şi nimeni nu-mi spunea că n-am voie să fac anumite lucruri”. Pe vremea aceea, era actriţa care câştiga cel mai mult dintre tinerele de vârsta ei (7,5 milioane de dolari pentru un film).

Abia în urmă cu şase ani Lindsay Dee Morgan Lohan a devenit brandul Lindsay. În 2004, a avut parte de un moment de glorie care credea că va dura pentru totdeauna. Şi avea numai 17 ani. „Lindsay Lohan e peste tot”, se spunea în show-ul de televiziune 48 Hours.

A crescut în Long Island şi a fost un copil model, apărând în peste 60 de reclame. La 10 ani, avea un rol în serialul „Another World”. La 11 ani, a învins 4.000 de fete în castingul pentru rolul din „The Parent Trap”. Regizorul filmului, Nancy Meyers, a comparat-o cu o Diane Keaton tânără.

În 2002, era deja un star Disney (filmele „Life-Size” şi „Get a Clue”) şi se lupta cu rivala ei, Hilary Duff, pentru atenţia cântăreţului Aaron Carter.
În 2003, „Freaky Friday”, filmul în care a jucat alături de Jamie Lee Curtis, a avut succes la box office: 152 de milioane de dolari din încasări. Pentru acest rol, a primit şi un premiu MTV Movie Awards, ediţie pe care a şi găzduit-o, fiind cea mai tânără artistă care avea această onoare, în 2004.

În acelaşi an, a semnat un contract cu Casablanca Records. Primul ei album, „Speak”, a ajuns numărul 4 în topul Billboard 200. Lohan spunea, pe vremea aceea, că îşi doreşte să câştige un Oscar până la 30 de ani.

„Cred că, la rădăcina problemei, este faptul că toţi îi spuneau cât e de grozavă, o ridicau în slăvi”, spune o prietenă apropiată a artistei. O alta e de părere că „nimeni nu e pregătit pentru un asemenea succes”.

Tot în 2004, actriţa s-a mutat cu prima ei mare iubire, actorul şi omul de televiziune Wilmer Walderrama, în L.A. Când s-au despărţit, un an mai târziu, ea a spus că era prea imatură şi neajutorată.

„O fată rea, cu cocaină şi paparazzi”

De când s-a mutat în L.A., a început să aibă reputaţia de petrecăreaţă. „Doar pentru că am 17 ani şi mă distrez, ziarele spun că am înnebunit”, spunea ea. Ştia că ieşirile ei în cluburi de noapte o vor aduce în paginile tabloidelor. „Ziarele de scandal devin cea mai importantă sursă de informare din lume, ccea ce este trist şi alarmant. Şi mi-am dorit să fiu ca fetele despre care scriau tabloidele, mai ales în perioada când lucram la Freaky Friday”, mărturiseşte ea.

Natura celebrităţii se schimba. Apăreau starletele din reality -show-uri, iar viaţa de noapte a L.A.-ului se umplea de ele. Iar Lohan le-a considerat o companie potrivită pentru ea. Deşi ştia că o invidiază, actriţa îşi continua petrecerile alături de ele. „E ca la liceu. Toţi sunt în oraş, îi ştii de la diferite petreceri şi de la ieşirile pe covorul roşu şi toţi sunt prieteni”, spunea Lohan într-un interviu din 2005, acordat revistei W.

„Mi se pare o ironie că a jucat în Mean Girls. Aşa şi este: o fată rea, cu cocaină şi paparazzi”, spune o tânără care făcea parte din anturajul actriţei.

Anturajul i-a făcut mult rău. A slăbit foarte mult, au apărut zvonurile despre anorexie şi bulimie. „Începuse să aibă insomnii”, spune un prieten. „Îi era teamă că, dacă nu iese din casă, va pierde ceva important sau oamenii o vor uita”, adaugă el.

„Ieşeam în fiecare seară. ‘Aşa trebuie să fac, asta fac ceilalţi’, m-am gândit. Şi toţi ştiau că ies; ce era să fac: să stau acasă singură cuc? Aşa că a început să mi se pară în regulă. A intrat în rutină”, povesteşte Lohan.

Petrecerile îi afectau munca si credibilitatea. Compania de filme Vista Motion Picture Group a trebuit să oprească filmările pentru trei zile când Lohan a ajuns la spital cu o infecţie la ficat şi suferind de extenuare.
Episodul se petrecea în timpul filmărilor la „Herbie: Fully Loaded” , în 2005.

„A început să fie paranoică. Spunea că nu mai poate să aibă încredere în oameni”, povesteşte o altă prietenă. Starletele îşi furau între ele iubiţii şi îi anunţau pe paparazzi de fiecare mişcare a lui Lohan.

Cu cât a devenit mai celebră, cu atât se simţea mai singură. „Atâţia oameni din jurul meu au pretins că le pasă de mine. Eram înconjurată de oameni care abia aşteptau petrecerile mele. Dar când aveam nevoie de cineva, eram singură”, mărturiseşte ea.

O familie nefericită

Mama lui Lindsay, Dina, a rămas acasă, în Lond Island, să aibă grijă de ceilalţi trei fraţi, când ea s-a mutat în L.A. Acuzaţiile cum că ea nu i-a fost alături o înfurie pe artistă: „Este dezgustător. Mama mea este nemaipomenită.”

Dina, însă, a recunoscut că au fost momente în trecut în care nu a putut să o infuenţeze în nici un fel pe fiica ei. În aceeaşi perioadă, zvonuri răutăcioase spuneau că mama artistei, de 48 de ani, începuse să meargă în cluburi cu fiica.

„Lindsay era şefa mamei ei. Ea întreţinea familia”, spune un fost iubit al actriţei. Ca impresar al fetei ei, Dina primea 15 procente din câştigurile ei. Nu primea nici un ajutor din partea soţului ei, Michael Lohan, fost analist financiar pe Wall Street, care şi-a petrecut mai mulţi ani în închisoare pentru asalt şi conducere sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.

În plus, divorţul părinţilor din 2005 a contribuit la prăbuşirea lui Lindsay. Căsnicia de 19 ani nu a fost niciodată prea liniştită, cu problemele cu legea ale lui Michael Lohan şi comportamentul său violent.

„Am fost obligată să mă maturizez din cauza situaţiilor în care am fost pusă de tatăl meu. Mama a încercat să mă protejeze, dar eu am ales să mă implic în certurile lor toată viaţa”, spune actriţa.
După divorţ, Michael Lohan a devenit cel care aruncă cu noroi în fiica lui celebră de câte ori are ocazia.

Cariera cinematografică se duce de râpă?

„Este atât de tânără şi de singură în lume. Şi e aşa talentată”, spunea, într-un interviu, actriţa Jane Fonda, cu care Lohan s-a ciondănit pe platourile de filmare de la „Georgia Ruls” (2007).

Însă producătorul James G. Robinson, de la compania Morgan Creek, nu a fost aşa de blând. În timpul filmărilor, el i-a adresat o scrisoare lui Lohan în care a acuzat-o că se poartă ca un copil râzgâiat.

Cariera lui Lindsay mergea din ce în ce mai prost. A renunţat la filmul „Poor Things”, din cauza programului de dezintoxicare, iar în aprilie 2010, a fost concediată din distribuţia filmului „The Other Side”. Filmul ei din 2007, „I Know Who Killed Me”, a primit opt zmeuri de aur (cel mai prost film), iar comedia din 2009 -„Labor Pains”- a intrat direct pe DVD.

În 2008, când Lindsay a început să se întâlnească cu DJ-ul Samantha Ronson, lucrurile păreau să se liniştească. Cele două s-au certat ulterior, dar s-au împăcat când Ronson a vizitat-o în închisoare.

„Am pierdut suficient pentru cât de mult am muncit. Şi am muncit din greu. Am fost foarte implicată şi dornică să iasă cât mai bine”, spune Lohan.

Lohan şi moda

Actriţa are şi o linie vestimentară: 6126, botezată după data naşterii lui Marilyn Monroe, pe care Lindsay o admiră. „E foarte implicată în procesul de creaţie. Nu m-a dezamăgit niciodată. A răspuns la toate e-mailurile şi telefoanele mele şi nu a ratat nici o întâlnire”, spune partenra ei, Kristi Kaylor.

Compania, care s-a lansat ca brand de colanţi în 2008, pregăteşte o colecţie prêt-a-porter pentru toamnă. Numai colecţia de genţi se estimează că va aduce un profit de 15 milioane de dolari în primul an. Până acum, criticii îi sunt favorabili.

„Nu cred că ar trebui să conteze trecutul omului din spatele hainelor. E vorba doar despre produs, despre calitatea materialelor, dacă îţi place sau nu. Nu mă gândesc că cineva ar putea să nu poarte o haină pentru că cel care a creat-o a fost arestat”, spune Lohan.

Anul trecut, organizaţia Women’s Wear Daily a numit-o pe Lindsay , care devenise consilier artistic pentru Ungaro, „o ruşine”, „o epavă”. Ea fusese angajată să aducă publicitate casei de modă, în calitate de „fashion icon”. A fost concediată, dar se pare că a primit o compensaţie destul de generoasă (500.000 de euro, susţin unii). Actriţa neagă.

Cum reuşeşte Lohan să se întreţină rămâne o dilemă, mai ales că este renumită pentru un stil de viaţă extravagant. Ea a recunoscut că a cheltuit 100.000 de dolari într-o singură zi, pe haine.

Paparazzii o acuză că cere bani ca să apară în fotografii. De asemenea, spun că artista a fost plătită ca să apară la televiziunea online HollywoodTV. Lohan neagă acuzaţiile.

„Odată ce ai devenit faimos, există întotdeauna o cale să faci bani. Poate că nu o să mai joace, dar întotdeauna o să fie Lindsay Lohan”, spune un paparazzo.

Niciunul din prietenii lui Lohan nu vrea să-i fie citat numele când vorbeşte despre ea: „Este kryptonită în momentul ăsta. Nimeni nu vrea să-şi vadă numele alături de al ei.”

Lohan a început să lucreze şi cu un tămăduitor de spirite. A fost în Maroc şi în India să-i ajute pe copiii săraci. Dar chiar şi asta i s-a întors împotrivă, când guvernul indian a fost ofensat de faptul că lucrează la un documentar despre copiii care sunt forţaţi să muncească şi despre traficul de carne vie cu femeile care nu şi-au obţinut viza. Lohan susţine, de asemenea, că a participat la un raid într-un magazin indian de dulciuri, care folosea copii drept muncitori, deşi se pare că ea nu se afla în ţară când s-a petrecut raidul.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă