Ne-a raspuns firesc si cu o sinceritate dezarmanta. Cu voce optimista si tinereasca, doamna Carmen Stanescu ne-a daruit, prin dialogul avut, putina frumusete din frumusetea sufletului sau.
– Unde ati debutat, stimata doamna?
– Am debutat la Teatrul National, unde am si ramas. Am intrat in al 61-lea an de cand am fost primita, in urma unui concurs, de chiar directorul din acea vreme al acestei institutii de cultura, marele Tudor Vianu.
– Printre multele roluri pe care le-ati interpretat a fost un rol care v-a marcat cariera?
– Am jucat foarte multe roluri frumoase. Ma gandesc la „Femeia cu bani”, la „Comedie de moda veche” – pe care am jucat-o de sute de ori cu aceeasi placere, la Zoe din „O scrisoare pierduta” sau la dna Maria, rol jucat langa maestrul Calboreanu. Acum sunt indragostita de „Ailenor”, ultimul rol, pe care-l interpretez cu mare drag.
– Participati la unele intalniri mondene? Ce parere aveti despre atmosfera de acolo?
– Sunt poftita mereu la astfel de petreceri, dar, cu sinceritate va marturisesc, ma obosesc. Am stat o viata intreaga in ochii spectatorilor sau, cum spun mereu, „in vitrina”, ca sa mai stau si acum la un metru distanta de ei. E prea periculos. Descopera ce vrei si ce nu vrei.
– Ati fost si inca sunteti o femeie frumoasa. Prezenta dumneavoastra pe scena a adus multa liniste in sufletele iubitorilor de teatru. Cum ati reusit sa invingeti acea prejudecata ca o femeie frumoasa nu poate fi desteapta si talentata?
– Am invins tocmai prin talent, frumusete si tot ce mi-a mai dat Dumnezeu. S-au adunat toate la un loc si, cu mult noroc, am reusit. Parintii mei, ei insisi oameni foarte frumosi, m-au inzestrat cu aceste calitati, iar eu am fost o „hoata” interesata si am luat ce-a fost mai bun. In viata m-a ajutat foarte mult bunul Dumnezeu si-i voi ramane mereu recunoscatoare pentru ce mi-a dat.
– Sotul dumneavoastra, actorul Damian Crasmaru, a fost gelos pe succesul dumneavoastra?
– Imi sta alaturi de 51 de ani si, chiar daca ma repet, si aici m-a ajutat Dumnezeu sa-l am pe acest minunat si inteligent om langa mine. Stiu sa-l ascult povestindu-mi orice. Am ce invata de la el. Este ca un „tata” pentru mine. De multe ori spune, cu blandete: „N-am avut copii, dar acum am un copil rau de 80 de ani de care trebuie sa am grija permanenta”. Ati inteles, din ceea ce-am spus, ca sentimentul de gelozie n-a existat.
– Pentru ca suntem in prag de mare sarbatoare, permiteti-mi sa va intreb: Unde veti merge sa luati Lumina?
– Ma voi duce la Biserica „Sfantul Silvestru” in noaptea Invierii Domnului nostru Isus Hristos. De fapt, locuiesc intre doua mari lacasuri de cult: Biserica Precupetii Vechi si Biserica Silvestru. Lumina vine de la amandoua. Ne intoarcem acasa, ciocnim un ou, mancam o felie de pasca pregatita de fina noastra, Anisoara, care ne rasfata cu bunatati, si continuam sa traim frumos.
