10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialRiscăm să pierdem fondurile UE pe 2014 pentru marile proiecte de infrastructură

Riscăm să pierdem fondurile UE pe 2014 pentru marile proiecte de infrastructură

 

 

Avem trei programe operaționale aprobate de Bruxelles pentru a fifinanțate din bugetul 2014-2020. Doar unul dintre acestea se adresează, într-o anumită măsură, sectorului privat, deși își propune să stimuleze competitivitatea economică.

Comisia Europeană (CE) a aprobat Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, și mai nou, pe cel de Asistență Tehnică și cel de Competitivitate. Dintre acestea, doar ultimul poate fi accesat de organizaţiile de cercetare de drept public şi/sau privat şi întreprinderile mari, mijlocii sau mici, cu activitate de cercetare-dezvoltare menţionată în statut.

 

Programul Operațional Competitivitate (POC), care are o alocare financiară de 1,329 miliarde de euro, urmărește să finanțeze proiecte care vor susține creșterea competitivității economiei românești, în special prin sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării, respectiv prin acordarea de finanțări destinate susținerii infrastructurii pentru tehnologia informației și comunicații.

Banii se vor împărți între „Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și inovării“ (797 milioane euro) și „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă“ (532 milioane euro, peste 71% din bani fiind alocați pentru consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-educație, e-incluziune, e-cultură și e-sănătate).

„Nu văd ca POC să identifice punctele vulnerabile și cele tari ale competitivității economiei românești astfel încât să se poată face o alocare eficientă a fondurilor. Pe de altă parte, programul amestecă competitivitatea economică a companiilor cu e-educația, cultura și sănătatea“, spune Elena Tudose, director de programe al Institutului de Politici Publice (IPP). Acesta susține că din documentul postat pe site-ul ministerului nu rezultă clar care vor fi alocațiile financiare pentru sectorul public și cel privat. „Dacă vrei să susții competitivitatea economiei românești trebuie să ai o alocare corespunzătoare pentru sectorul privat. Câți antreprenori nu au nevoie de granturi pentru afacerea lor?“, afirmă Tudose.

Când vor fi lansate primele apeluri de proiecte finanțate și ce se va finanța pentru început? Exista un calendar al apelurilor de proiecte aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru acest program?

Aceste întrebări le-am adresat Ministerului Fondurilor Europene (MFE), dar până la închiderea ediției nu am primit răspuns.

O singură reacție, tardivă, la aprobarea celor două programe a venit printr-un comunicat de presă, în care ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, îi arăta cu degetul pe scepticii care au pus la îndoială capacitatea sa de negociere: „Aprobarea acestor două programe, într-un timp scurt, confirmă calitatea documentelor de programare ale României. POC a fost aprobat mai repede decât anticipau chiar reprezentanții Comisiei, care aveau programată adoptarea acestui program în 2015. Avem trei programe aprobate în acest an, ceea ce reprezintă o adevărată performanță. A fost o provocare, atât în fața CE, cât și în fața scepticilor – a celor care nu au crezut că vom avea rezultate extrem de bune și pe acest segment“.

Elena Tudose arată însă că este prea devreme să ne bucurăm deoarece există riscul să pierdem finanțarea pe 2014 pentru programele operaționale care nu vor fi aprobate de Bruxelles până la sfârșitul acestui an. “Cel mai mare pericol este pentru programul «Proiecte de infrastructură mari», care nu cred că va fi aprobat în curând“, susține reprezentanta IPP.

Am învățat din greșeli?

„Procedurile administrative greoaie, cu dese schimbări ale cadrului reglementat și birocrația excesivă“. Așa justifică MFE, în documentul transmis la Bruxelles, eșecul absorbției fondurilor UE pentru competitivitate alocate României prin bugetul anterior. Până la sfârșitul lunii noiembrie 2014, rata absorbției pentru programul de Competitivitate era de 41%, respectiv plăți de 1 miliard euro făcute de CE dintr-o alocare de 2,55 miliarde euro. În cei 7 ani au fost depuse circa 16.000 de proiecte, respinse jumătate și finanțate doar 5.400, adică de trei ori mai puține decât au fost depuse. “Marele perdant a fost sectorul privat și asta din cauza proastei gestionări a programului. Ca să nu mai vorbim despre problemele legate de suspendarea programului de către CE“, spune Elena Tudose.   

 

Cele mai citite

Demitere suspectă a vicepreședintelui grupului GRAMPET. Investitori ruși ar încerca să cumpere fabrici din România

Președintele grupului GRAMPET, Gruia Stoica, un foarte important transportator feroviar privat de marfă din România, a transmis că l-a demis pe vicepreședintele grupului, Călin...

Gabriela Ruse, în „sferturile” turneului WTA de la Rouen

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen, după ce a învins-o în trei seturi pe Clara...

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul "Sf. Pantelimon" nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă