Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Florin Jianu (CNIPMMR): IMM Invest şi-a dovedit necesitatea

Programul IMM Invest şi-a dovedit necesitatea şi suntem într-o etapă în care ne dăm seama că e nevoie de suplimentarea plafoanelor şi vedem că există deschidere din partea Guvernului, a declarat Florin Jianu, preşedintele Consiliului IMM.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

07.05.2020 - 23:03

"IMM Invest şi-a dovedit necesitatea. După numărul de aplicanţi, şi cred că a trecut de 40.000, asta înseamnă că acest program era necesar. Ca matematică, însă, trebuie să dovedească şi că este necesar şi suficient, în acelaşi timp.

Suficienţa o va arăta pe parcurs, pe măsură ce atât Fondul de Garantare, cât şi băncile vor ajuta cu adevărat Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Am mai observat în acest program faptul că s-au cerut mult mai mulţi bani faţă de plafoanele alocate iniţial de Guvern.

E o etapă din care ne dăm seama de faptul că e necesar suplimentarea acestui program. Cu cât? Asta o să vedem pe măsură ce programul înaintează, pe măsură ce se cern exact nevoile, pe măsură ce băncile validează dosarele şi contractele pentru firme, pe măsură ce Fondul de Garantare validează garanţiile pentru companii.

Cu siguranţă, atunci vom trage o concluzie şi o vom comunica Guvernului, primului ministru, ministrului de Finanţe. Din câte ştiu, există deschidere pentru mărirea plafonului acestui program", a spus Jianu.

Reprezentantul CNIPMMR susţine că nivelul solicitat pentru investiţii în IMM Invest este dublu faţă de nivelul solicitat pentru capitalul de lucru, ceea ce înseamnă o surpriză plăcută.

"În acelaşi timp, am un mesaj de transmis atât partenerilor bancari, cât şi Fondului de Garantare: banii trebuie să ajungă la cei care au nevoie şi mai puţin la cei care speculează un program mai favorabil, în această perioadă. Un alt mesaj este cel al recurenţei acestei dezbateri.

În opinia noastră, o politică publică eficientă e aceea asupra căreia te întorci în mod constant, dau feedback şi o îmbunătăţeşti. Am văzut de prea multe ori în spaţiul public o politică publică aruncată pe masă şi spus "Gata, am făcut programul X. E excelent, merge mai departe!", dar nu e suficient.

Nu mă aşteptam ca nivelul solicitat pentru investiţii să fie dublu faţă de nivelul solicitat pentru capitalul de lucru. Pentru mine e o surpriză plăcută. Să nu uităm totuşi că foarte multe IMM-uri nu sunt bancabile şi că trebuie să ne adresăm şi lor şi să găsim instrumentele şi pentru ele.

Recent, ministrul Fondurilor Europene a spus că o să iasă cu un program de 1 miliard de euro, iar o parte din aceşti bani vor merge şi către întreprinderile care nu sunt bancabile în acest moment şi au nevoie de finanţare", a explicat Florin Jianu.

Comentarii

loading...