11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Secretul succesului cu bani puțini. Cum sa te îmbogățești cu un magazin...

Secretul succesului cu bani puțini. Cum sa te îmbogățești cu un magazin de cartier folosind secretele supermarketurilor

Așezarea produselor în magazin nu se face la întâmplare. Marile lanțuri de supermarketuri sunt organizate după vaste studii ale comportamentului clienților, iar competitorii mai mici, cum ar fi magazinele alimentare de cartier, au tot interesul să învețe secretele lor în vânzări. Mai jos, puteți parcurge cele trei strategii secrete de organizare a unui magazin, capabile să determine clienții să cumpere mai mult decât și-au propus.

1. Așezarea la raft

Nimic din ceea ce vedem pe rafturi nu a ajuns acolo întâmplător. Pufuleții la preț redus de la capătul culoarului pot părea o simplă coincidență dar, în realitate, este rezultatul plasării strategice de produse; mai precis, o companie a plătit ca să aibă acea expunere. E un loc perfect: pe lângă cumpărăturile compulsive sau cele din plictiseală de la casa de marcat, cele mai multe cumpărături spontane au loc la capătul culoarelor. În vreme ce produsele mai scumpe sunt plasate la nivelul privirii unui adult, cele colorate sunt poziționate pe rafturile inferioare, pentru a atrage atenția copiilor. Magazinele alimentare, chiar dacă nu au la dispoziție un spațiu generos precum supermarketurile, pot împrumuta, cu succes, știința așezării produselor la raft:

Raftul cel mai de sus

Aici se găsesc produsele locale, produsele unor companii mici, precum și cele gourmet. Aceste rafturi sunt cele care diferențiază supermarketurile de competitorii lor, personalizând specificul unui magazin. De obicei, companiile producătoare mici ajung pe rafturile superioare pentru că nu au bugete ca să-și permită un loc favorabil pentru plasarea produselor.

Rafturile cele mai vizibile (al doilea și al treilea de sus în jos)

Produsele care se vând cel mai bine și produsele unor branduri cunoscute sunt plasate intenționat în zona cu vizibilitate maximă. Companiile producătoare plătesc consistent ca să poată ocupa rafturile acestea. Tot aici vor fi expuse și produsele cu prețuri piperate, pentru că supermarketurile nu au niciun interes să plaseze produsele ieftine în cel mai eficient loc. Produsele și brandurile la început de drum vor să fie plasate tot aici, pentru a beneficia de transferul de încredere dinspre brandurile de renume din proximitate.

Rafturile de la nivelul ochilor copiilor

Într-un supermarket, aceste rafturi sunt dedicate dulciurilor și produselor colorate care pot atrage cu ușurință atenția celor mici. Sigur, un supermarket are avantajul că rafturile sunt deschise și coșul generos iar copilul imită și contribuie cu mare sârg la umplerea lui, spre surprinderea părinților ajunși la casă cu tot soiul de produse neplănuite. De obicei, într-un magazin alimentar, organizarea se face cu ajutorul unor vitrine. În timp ce părinții cumpără pâine caldă și legume pentru cină, cel mic se va plictisi mai puțin dacă va vedea în vitrină, la nivelul privirii sale, eugeniile și bomboanele preferate. S-ar putea să le și ceară părinților să fie răsplătit cu ele.

2. Vitrinele frigorifice, o destinație în sine

Ați observat vreodată că pentru a ajunge la produsele care sunt păstrate în vitrine frigorifice: carne, mezeluri, brânzeturi, trebuie să parcurgeți supermarketul în sensul invers al acelor de ceasornic? Știți și de ce? Pentru că majoritatea populației este dreptace și traseul invers acelor de ceasornic ne aduce mai aproape de rafturi și crește șansele achiziței. De obicei, magazinele care pun în aplicare acest șiretlic de organizare văd o creștere de 7% în vânzări.

Încă un sfat bun de luat în seamă: plasarea produselor lactate și a brânzeturilor în spatele magazinului, în partea din stânga;  astfel, cumpărătorul este invitat să parcurgă cel mai lung traseu și să mai adauge produse în coșul de cumpărături. Este locul potrivit pentru a integra o vitrină frigorifică, chiar și în cazul magazinelor alimentare. Pentru cei care cred că nu au spațiu necesar pentru o astfel de mișcare strategică, e bine de știut că aceasta ar trebui să fie ultima grijă; după ce aruncăm o privire pe maxigel.ro, ne dăm seama că piața oferă nenumărate variante de vitrine frigorifice, de mărimi diferite. Secretul e să așternem pe hârtie planul magazinului pentru a afla cu exactitate care este spațiul pe care îl avem la dispoziție.

3. Densitatea mărfurilor expuse

De obicei, magazinele alimentare de cartier sunt nevoite să expună cantități mari de marfă, de o mare diversitate, în spații mici. De ce? Pentru a putea menține prețurile mici. Cu toate acestea, este important ca mărfurile să nu pară înghesuite. Grămezile, turnulețele sau îngrămădelile de produse fără legătură între ele, nu-i vor permite clientului să caute cu privirea ceea ce își dorește și va solicita mereu asistența vânzătorului, spre frustrarea amândurora. Veți salva timp, deci bani, dacă veți gândi plasarea aerisită a rafturilor în magazin și a produselor pe rafturi. 

Cele mai citite

Casper Ruud, campion la Barcelona, după o finală câștigată în fața lui Tsitsipas

Norvegianul Casper Ruud a câştigat turneul ATP 500 de la Barcelona, după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, în două seturi,...

“N-a fost vorba în niciun moment de suicid.” Adrian Mititelu junior, internat la spital

Adrian Mititelu Jr. a avut parte de o perioadă dificilă după meciul dintre FC U Craiova și Dinamo. Implicat intens în activitatea echipei, el...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă