10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum să construiţi o echipă (1)

Cum să construiţi o echipă (1)

Fie că suntem manageri sau lideri de echipă, fie că suntem directori de companie, cu toţi ţintim să ne creăm o echipă cât mai unită. De ce? Pentru că doar astfel putem obţine rezultate mai rapide, mai bune şi mai performante, nu-i aşa? În plus, o echipă unită va aduce un profit mai bun.

Dar, există şi unii manageri care gândesc că cea mai bună modalitate de a determina o performanţă mai bună este să creezi un spirit de competiţie între membrii echipei. Însă, de obicei, această practică deloc inspirată conduce la comportamente de genul „lovituri maestre de cuţit în spate” sau alte „sporturi sângeroase” aşa cum vedem că se petrec de multe ori în unele organizaţii româneşti.

Care ar fi acele semnale nonverbale pe care un manager le poate adopta pentru a crea unitatea într-o echipă? Gândiţi-vă că doriţi să aveţi o întâlnire cu toţi membrii echipei voastre. Uitaţi care ar fi opt dintre aceste semnale nonverbale pe care să le transmiteţi prin intermediul corpului dumneavoastră:

1. aranjarea democratică la masă (de preferat, să fie una rotundă);
2. contact vizual egal cu toţi membrii echipei;
3. zâmbete;
4. evitarea privirilor părtinitoare la adresa unora dintre membrii echipei;
5. acordarea cuvântului fiecărui membru;
6. orientarea directă a corpului către acel membru al echipei care vorbeşte;
7. ton energic al vocii;
8. gesturi mici, dar viguroase.

Cum puteţi folosi aceste semnale în beneficiul dumneavoastră? Când sunteţi liderul unei echipe, trebuie să fiţi sigur că oferiţi aceleaşi oportunităţi de interacţiune tuturor membrilor echipei. Ele pot fi create, în primul rând, prin poziţionarea la masa de discuţii, iar, dacă aveţi o masă rotundă, veţi acorda tuturor aceeaşi şansă de a se manifesta. S-a constatat că eliminarea barierelor de poziţionare (cum ar fi situarea de o parte şi de alta a unei mese) are un impact psihologic major pentru confortul participanţilor la o discuţie. Astfel, veţi permite fiecărui membru al echipei să aibă şansă de a-şi aduce contribuţia în acea întâlnire, fie că este doar o discuţie sau un proiect de realizat. Ceea ce doriţi ca manager este ca membrii echipei dumneavoastră să se susţină unul pe altul şi să lucreze împreună, nu-i aşa? De aceea, sunteţi cel care dă tonul în toate. (va urma)

Mihaela Stroe este profiler & nonverbal expert (www.mihaelastroe.ro)

Mihaela Stroe
Mihaela Stroehttp://mihaela-stroe
Drd. Mihaela Stroe, expert in limbaj nonverbal
Cele mai citite
00:00:32

Rishi Sunak a anunțat sprijin suplimentar pentru Ucraina în cadrul vizitei sale în Polonia

Liderul britanic Rishi Sunak a sosit marți la Varșovia pentru discuții cu premierul polonez Donald Tusk și cu șeful NATO Jens Stoltenberg, care se...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă