De ce ne dorim să muncim într-un anumit loc? De ce, dimpotrivă, alegem să ne dăm demisia? Neuroleadershipul ne oferă răspunsuri.
Citeam zilele trecute un articol foarte bine scris despre rolul departamentului de HR în organizaţii. Concluziile erau foarte logice, gravitând în jurul ideii că funcţiunea HR poate contribui substanţial la succesul unei companii atât timp cât HR-ul se va implica mai mult în business. Fraza de final era autoexplicativă: HR needs to become business oriented while business needs to become people oriented. E uimitor că încă dedicăm atât de mult efort pentru a trage acest tip de concluzii, când ele au fost deja demonstrate de stiinţă de foarte mulţi ani.
Cercetarea are deja soluţia la dilemă – „people oriented” sau „business oriented”, deşi prea puţini oameni sunt preocupaţi să o afle. Răspunsul se află în secretele propriului nostru creier, un organ crucial pentru toate succesele noastre în afaceri, însă căruia îi acordăm mult mai puţină atenţie decât merită. De ce oare ştiinţa nu a pătruns în business? Prejudecăţile culturale despre creier ne afectează modul cum ne raportăm la mediul organizaţional.
De ce oamenilor le e mai uşor, de exemplu, să înveţe despre finanţe şi contabilitate (azi cine nu ştie de P&L şi Balance Sheet…nu e în business), însă li se pare că nu e treaba lor să ştie – măcar la nivelul noţiunilor de bază – despre cum le funcţionează creierul?
Dorinţa de a avea cât mai multe cunoştinţe financiar-contabile este extrem de utilă pentru că vine din încercarea noastră de a simplifica şi a înţelege logic lucrurile şi a obţine o imagine de ansamblu cât mai clară, mai cuprinzătoare.
