Ceea ce pentru atatia romani era fie o imagine pastrata dintr-un vis frumos cu imbogatiri din povesti, fie expresia refugiului notoriu pentru averi ilicite devine o posibilitate reala si legala: un cont in strainatate. Este capatul de drum al unui indelungat proces: convertibilizarea monedei nationale. Leul devine o moneda integral transferabila in valute cu semnificatie internationala, iar libertatea leului de a circula si in afara tarii, precum si posibilitatea pentru rezidentii romani de a-si deschide un cont la o banca din strainatate vin sa pecetluiasca aceasta transferabilitate.
Este un moment crucial, care intervine la 15 ani de la demararea firava a reformei spre o economie de piata in toamna anului 1990. Reforma care a pornit, in mod obiectiv, cu liberalizarea (chiar daca partiala) a preturilor, fara de care nu pot sa existe ordine si adevar in economie. Liberalizare care insa n-a cuprins, in mod eronat, la vremea respectiva si cursul monedei nationale, ce nu este altceva decat pretul tuturor preturilor. Acest fapt a constituit unul dintre factorii de intarziere a reformei spre o economie de piata in Romania si una din explicatiile pentru care nu am putut vedea leul convertibil decat abia acum, dupa 15 ani.
15 ani reprezinta totusi o perioada istoriceste scurta. In urma cu 15 ani, leul era inca total inconvertibil. Nu avea nici o semnificatie internationala, adica nici o valoare practic in valute cu semnificatie internationala. Nu dadea nimeni nici un ban pe el, nici macar statul roman, adica emitentul sau. O solicitare din partea unui posesor roman adresata emitentului de a obtine o moneda internationala in schimbul detinerilor sale in lei nici nu intra de fapt in discutie, iar daca un asemenea transfer era totusi aprobat, in situatii speciale, se facea pentru sume ridicol limitate si la cursuri fara vreo legatura cu realitatile. Acum leul are o valoare in monede acceptate ca mijloc de plata pe plan international. Are deci o semnificatie recunoscuta international. Spre aceasta s-a inaintat in pasi mici. Mai intai, s-a atribuit un curs unic, indiferent de operatiune sau de domeniu, curs relevat cat de cat de piata. Apoi a fost lasata piata sa decida cursul. Conversiunea in valute cu semnificatie internationala a fost initial doar una partiala, interna si de cont curent. Partiala, pentru ca era limitata teritorial si din punctul de vedere al operatiunilor la care leul putea fi folosit. Interna, in sensul ca se putea face numai pe piata interna, leul neputand circula in afara tarii. De cont curent, in sensul ca transferurile se puteau face numai pentru operatiuni de cont curent (de pilda, exporturi si importuri de marfuri si servicii), dar nu si pentru operatiuni de capital (depozite, credite, investitii, plasamente).
Liberalizarea contului de capital
Pasul decisiv l-a constituit asa-numita liberalizare a contului de capital, adica a operatiunilor de capital cu strainatatea, pas ce a putut interveni foarte tarziu, abia dupa ce preturile interne s-au asezat cat de cat intre ele in grila raporturilor reale de productivitate, inflatia si dobanzile au mai scazut, iar piata a dus cursul leului spre niveluri de echilibru fata de principalele valute cu semnificatie internationala si, nu in ultimul rand, Banca Nationala a strans rezerve valutare asiguratorii.
Liberalizarea contului de capital ca etapa decisiva a convertibilitatii totale a leului a atras atentia, poate in mod curios pentru unii, asupra vulnerabilitatii mai mari a pietei romanesti si a monedei sale nationale la intrarile decat la iesirile de capital. Deschiderea accesului pentru nerezidenti la depozitele in lei prezenta riscul unor intrari de cateva miliarde de dolari aflate in cautarea unei fructificari mai ridicate, pentru care existau conditii in Romania din cauza dobanzilor inca mai inalte decat pe pietele internationale. Asemenea intrari erau de natura sa puna in pericol lupta impotriva inflatiei si stabilitatea cursului leului prin impingerea artificiala in sus a acestuia. Eforturi mari au trebuit depuse pentru reducerea diferentialului de dobanzi. In plus, cresterea dobanzilor pe piata americana a aspirat capitalurile internationale speculative, in cautare pana atunci de fructificari pe pietele est-europene.
Astfel incat acum, cand, ca ultima etapa a liberalizarii contului de capital si ultim pas spre transferabilitatea totala a leului, se deschide usa iesirilor de capitaluri, presiunea intrarilor a scazut, ramanand cu mult mai amenintatoare riscurile iesirilor. De fapt, libertatea iesirilor de capitaluri, inclusiv prin deschiderea si alimentarea de catre rezidenti de conturi la banci in strainatate, constituie nu un prag ce trebuie depasit, dar care, odata depasit, aduce rezolvarea problemei, ci o presiune permanenta pentru asigurarea sanatatii economiei. Caci, la capitolul de intrari, incertitudinile economice si neincrederea in economie antreneaza doar stoparea aportului de resurse noi, in timp ce la capitolul de iesiri impactul este de fapt lipsirea de o parte din resursele existente.
