8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTristeţe în bănci: încă un an cu pierderi

Tristeţe în bănci: încă un an cu pierderi

Criza şi creditele neperformante au făcut ravagii în bilanţurile instituţiilor de credit.

Sistemul bancar va încheia, probabil, anul 2011 cu o pierdere mai mare chiar decât cea de anul trecut, după ce cifra a fost depăşită doar în trimestrul trei iar optimismul primelor şase luni, care consemnaseră profit, a fost spulberat. Timp de zece ani, băncile avuseseră profit în fiecare an, însă această serie s-a întrerupt în 2010 şi nu pare să se întoarcă prea curând. Atunci când o bancă are pierderi, ea este obligată să consume din rezervele de capital, să ceară bani de la acţionari sau să încerce să se împrumute de pe piaţă. Dacă situaţia continuă mai mulţi ani la rând, banca poate deveni insolventă.

 

Provizioane de 7 miliarde euro

Potrivit unor surse citate de Mediafax, sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, după ce la semestru raportase un profit net de 95 milioane de lei, astfel că la nouă luni rezultatul negativ a ajuns la 765 de milioane de lei. Deja, cifra este cu 62% mai mare faţă de primele nouă luni ale anului trecut, când pierderea ajunsese la doar 474 milioane de lei.

Provizioanele băncilor au continuat trendul ascendent şi au depăşit pentru prima dată suma de 30 miliarde de lei, pe fondul acumulării de noi credite neperformante. Doar în trimestrul trei, instituţiile de credit au înregistrat provizioane suplimentare de 3 miliarde de lei. Creditele neperformante din sistemul bancar se apropie de 15% din totalul activelor, iar cele îndoilenice duc costurile la peste 20% din total.

Cine a raportat deja rezultatele

Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din sistem după active, a alimentat peste 10% din pierderea sistemului bancar, după ce a raportat un rezultat negativ de 90,5 milioane lei (circa 21 milioane euro). Deşi s-au menţinut în teritoriul pozitiv, unele bănci din vârful clasamentului au avut câştiguri mai mici comparativ cu trimestrele anterioare sau cu primele nouă luni din 2010.

BRD – Groupe Societe Generale, a doua cea mai mare bancă, a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 382 milioane lei (90 milioane euro), după standardele româneşti de contabilitate, în scădere cu 19% faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut. În trimestrul al treilea, câştigul BRD s-a limitat la 100 milioane lei.

Alte instituţii de credit au revenit uşor după ce anul trecut au anunţat rezultate foarte slabe. UniCredit Ţiriac Bank a anunţat un profit de 153 milioane lei (36,4 milioane euro) în primele nouă luni, de la câteva milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au revizuit portofoliul şi constituit provizioane semnificative.

Banca Transilvania a avut un profit de 106,9 milioane de lei, cu 53% peste câştigul din perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderii costurilor cu provizioanele. 

Fitch confirmă notele BCR şi BRD

Fitch Rating a confirmat vineri ratingurile BCR şi BRD-Groupe Societe Generale, cu excepţia calificativului de viabilitate al BCR, care a fost retrogradat cu o treaptă, de la „BB” la „BB-” din cauza înrăutăţirii calităţii activelor. Ratingurile BCR şi BRD pentru datoriile pe termen lung în valută au fost menţinute la „BBB+” cu perspectivă stabilă, reflectând sprijinul pe care îl pot primi de la acţionarii majoritari, Erste Group Bank din Austria, respectiv Societe Generale din Franţa, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă