13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTaranii aradeni ar vrea sa devina rentieri, dar le este teama sa...

Taranii aradeni ar vrea sa devina rentieri, dar le este teama sa nu fie pacaliti

Pecica, localitate aradeana recunoscuta pentru productiile-record de cereale si pentru painea produsa aici, pe care o consuma chiar si cuplul Ceausescu, are 17.591 hectare de teren agricol. Din acesta, 9.500 de hectare se afla in proprietatea pensionarilor, oamenii avand peste 65 de ani. Ei asteapta circumspecti legea prin care vor primi renta viagera daca isi vand pamantul, pe care o considera buna.
Petru Orga din Pecica are 78 de ani. Isi lucreaza singur pamantul pe care-l are si ii este destul de greu. A auzit cate ceva despre legea care urmeaza sa fie discutata pentru batranii care au pamant. “Eu zic ca legea ar fi buna. La varsta mea am terminat cu puterile, e greu cu lucratul pamantului”, spune pecicanul. Omul, insa, isi face probleme de unde exista bani pentru plata unei rente viagere: “Eu cred ca ne mai minte si statul. Noi, pensionarii, prea multi ani am fost mintiti, nu de un partid, ci de toate.
Pamantul l-au lucrat doar el si sotia. Vazand ca nu mai face fata cu banii pentru a investi in agricultura, omul s-a speriat sa nu i-l ia statul ca nu-l poate lucra si o parte l-a vandut. I-ar conveni daca s-ar vota legea ca sa primeasca renta viagera pentru ca nu si-ar mai face probleme cu pamantul. Banii ar veni, ar fi un supliment pentru pensie, pe care acum si-o cheltuieste cu lucrarile agricole. Gheorghe Olteanu este un alt pensionar care detine 8 hectare de pamant. El crede ca legea rentei viagere pentru batranii care detin pamant ar fi o solutie buna. “Eu zic ca e o solutie mai buna ca cele de pana acuma. E un ban, decat nimica, nu? Daca statul se gospodareste ca lumea, are de unde da banii, pentru ca agricultura este ca elasticul – se intinde. Eu am 8 hectare de pamant si il vand doar in anumite imprejurari. Nu poti da pamantul pe care-l ai, pentru ca oricand el valoreaza bani”, spune batranul.
Sunt, insa, multi varstnici care apreciaza legea, cred ca e buna, dar ei nu si-ar vinde pamantul. Nu au bani cu ce sa-l lucreze, insa il considera mai valoros “ca aurul”.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă