15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRepornesc motoarele băncilor?

Repornesc motoarele băncilor?

Volumul creditelor noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor în primele patru luni ale acestui an se cifrează la aproximativ 3,6 miliarde de euro, arată Asociația Română a Băncilor.

Potrivit datelor Asociaţiei, soldul creditului guvernamental este situat la 19,4 miliarde de euro, iar cel al creditului neguvernamental la 47,53 miliarde de euro. 

Pe de altă parte, reprezentantul ARB a precizat că, în martie 2015, raportul credite/depozite s-a situat la 93,68%. 

În acelaşi timp, volumul depozitelor atrase de bănci a crescut constant, potrivit datelor ARB.

Din 2008 până în aprilie 2015, volumul a sporit cu 75%, până la 228 de miliarde lei.

În plus, având în vedere pierderile înregistrate de sistemul bancar în perioada 2009-2014, care se ridică la 1,6 miliarde de euro, pierdere netă consolidată, în aceeaşi perioadă acţionarii băncilor au adus capital suplimentar în sumă de 1,8 miliarde de euro. 

În acest context  ARB a precizat că băncile, dar şi ceilalţi factori implicaţi în economie, trebuie să facă eforturi pentru reluarea finanţărilor. 

În acest scop, este necesară evitarea impunerii unor reglementări care afectează capacitatea băncilor de a susţine economia reală, atât la nivel european, cât şi în România, menţinerea disciplinei financiare, adoptarea unor măsuri care să conducă la revenirea încrederii în economie, menţinerea predictibilităţii cadrului legislativ şi promovarea unor instrumente specifice de garantare care să genereze creşterea încrederii.

Încă la ralanti

„Nivelul de activitate al sistemului bancar este scăzut iar creditarea trebuie relansată pentru că există lichiditate“, arată Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

„Sistemul bancar este bine capitalizat, are lichiditate, nivelul de activitate este scăzut. Trebuie relansată creditarea. Asta presupune şi o evoluţie în economia reală, o evoluţie şi o adaptare a băncilor, trebuie să se apropie unele de altele“, a spus Olteanu. 

El a precizat că nivelul dobânzilor va evolua în funcţie de evoluţia pieţei monetare. 

„Există lichiditate pe piaţă. Sigur că nivelul dobânzilor va evolua în funcţie de evoluţia pieţei monetare. Vedem care va fi inflaţia pe termen mediu şi lung, care vor fi aşteptările inflaţioniste, evoluţia economiei“, a arătat viceguvernatorul BNR. 

Pe de altă parte, Olteanu a arătat că investitorii s-au obişnuit cu declaraţiile politice şi că în România nivelul de zgomot este mai mare decât în ţările nordice. 

„Declaraţiile politice din România de multă vreme nu mai sunt considerate de investitori ca o criză politică pentru că şi dumnealor s-au obişnuit că în România nivelul de zgomote este un pic mai mare decât în ţările nordice. Noi nu putem să pledăm decât pentru stabilitate. Stabilitatea financiară presupune şi o direcţie consistentă şi coerentă a guvernării, de către cei aleşi“, a spus Olteanu.

Bilanțuri curate

„Sistemul bancar s-a curăţat de excesul de neperformanţă din perioada 2007-2008, iar ce se vede în acest moment este un cost al riscului normalizat“, a declarat Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank.

„Problema este dacă sistemul bancar s-a curăţat de excesul de neperformanţă care a fost creat în perioada 2007-2008. Părerea mea este că acel exces s-a curăţat. 2007-2008 a fost perioada în care noi am crescut şi a fost creşterea pe credit neguvernamental cea mai mare, dar a fost, în principal, pe vectorul creditării de consum, al creditării negarantate, creditare care la vremea respectivă era dată pe 5-6 ani de zile, pe o durată medie a creditului de 7 ani. Noi, în cursul anului 2015, suntem la sfârşitul acelui ciclu. Partea aceea de exces de neperformanţă a fost rezolvată din punctul meu de vedere, şi cred că şi din punct de vedere al Băncii Naţionale“, a spus Oprescu. 

Acesta arată că, în prezent, se vede un cost al riscului care este normalizat şi este în directă relaţie, proporţional, cu activitatea de creditare din ultimii ani. 

La rândul său, preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a vorbit despre perspectiva unei restructurări a acţionariatului în sistemul bancar, a unor fuziuni şi achiziţii. 

„Nu ştiu dacă putem să o numim slăbiciune internă, ci mai mult slăbiciune externă. Este o perspectivă a unor fuziuni, achiziţii, o restructurare a acţionariatului în cadrul sistemului bancar. E vorba nu neapărat de slăbiciune. E o etapă în care nu-ţi poţi permite să faci dezvoltări foarte laborioase atâta timp cât există asemenea procese. Probabil că etapa asta se va termina destul de repede, iar oportunităţile pe care România le oferă vor crea rapid cadrul ca sistemul bancar românesc să se adapteze la noile cerinţe“, a afirmat Gheţea. 

El consideră că relaţia client-bancă este cel mai nevralgic punct al sistemului bancar românesc. 

„Cel mai important punct slab cred că este relaţia client-bancă. Este cel mai nevralgic punct al sistemului bancar, iar cu cât această problemă va fi soluţionată mai repede, cu atât sistemul economic, economia ţării va beneficia mai repede de avantajele pe care le oferă creditul în condiţiile în care România este o ţară în care intermedierea bancară este covârşitoare. 95% din finanţare se face prin sistemul bancar“, a spus preşedintele. 

”2007-2008 a fost perioada în care noi am crescut şi a fost creşterea pe credit neguvernamental cea mai mare, dar a fost, în principal, pe vectorul creditării de consum, al creditării negarantate, creditare.“, a precizat Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank. 

Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă