Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Prioritate combaterii evaziunii fiscale la vedere!

Noul ministru de Finante pare sa impuna o abordare sanatoasa in domeniul fiscal: ar fi nerealista o strategie fiscala in masura in care, in ciuda unor progrese facute, se mentine prapastia intre ceea ce s-ar cuveni sa se incaseze si ceea ce se ...

Share

Ilie Serbanescu 0 comentarii

12.10.2005 - 00:00
Noul ministru de Finante pare sa impuna o abordare sanatoasa in domeniul fiscal: ar fi nerealista o strategie fiscala in masura in care, in ciuda unor progrese facute, se mentine prapastia intre ceea ce s-ar cuveni sa se incaseze si ceea ce se incaseaza efectiv la buget potrivit ratei de fiscalitate existente. Trebuie, deci, rezolvata mai intai cat de cat aceasta problema a colectarii - afectata nu numai de evaziunea fiscala ascunsa, dar si de cea la vedere practicata de intreprinderi de stat si de societati private cu acoperire politico-clientelara - si abia apoi, spune domnia sa, se poate pune problema unei reale strategii fiscale, care sa stabileasca locul si rolul diferitelor categorii de impozite in functie de obiectivele economice si sociale urmarite.
E drept ca o strategie fiscala nu este un scop in sine si telurile ei nu se pot limita la a strange mai multi bani la buget. Menirea unei strategii fiscale este de a subordona tesatura de impozite si taxe realizarii unor obiective economice si sociale si, in consecinta, necolectarea resurselor cuvenite nu numai se opune obiectivelor respective, dar si altereaza sensul tesaturii de impozite si taxe pe rol.
Tot atat de adevarat, insa, este faptul ca, asteptand rezolvarea problemei colectarii, s-ar putea sa nu mai avem parte niciodata, oricum nu curand, de vreo strategie fiscala, buna sau rea, si sa bajbaim, mereu si mereu, in improvizatii daunatoare si costisitoare, care nu genereaza decat instabilitate!
Problema colectarii are in Romania postdecembrista o dimensiune profunda, dincolo de tendinta fireasca - existenta peste tot in lume - de a se plati pe cat posibil mai putine impozite si taxe, fie exploatand la maximum cadrul legal si chichitele existente, fie chiar "fentand" fiscul in anumite domenii si privinte. Dimensiunea - si explicatia - de fond a colectarii mult sub nivelurile ce ar trebui sa existe in Romania este o combinatie nefericita de evaziune fiscala ascunsa si evaziune fiscala la vedere. Actualul guvern a stabilit un cadru legal mai constrangator care apeleaza la penal contra celor ce se fac vinovati de evaziune fiscala. Desigur, daca vor fi depistati!
Insa nu este solutionata cu adevarat problema evaziunii fiscale la vedere. Rezolvarea acesteia - chiar daca nimeni nu poate spune ca ar fi mai importanta sau mai putin importanta decat cea a evaziunii fiscale ascunse - este necesara ca un prealabil. Este practicata, in vazul tuturor, de intreprinderi de stat sub pavaza lipsei de mijloace a statului-autoritate publica de a lupta impotriva statului-patron, precum si de unele societati private, sub acoperirea politico-clietelara pe care o au. In principiu, cadrul legal inasprit este si pentru firmele, indiferent daca de stat sau private, care practica evaziunea fiscala la vedere. Dar, in cazul rau-platnicilor de stat, cadrul legal este neputincios daca neplatile decurg nu din rea-credinta, ci din neputinta, problema fiind nu juridica, ci economica. Solutia ultima in acest caz este falimentul companiei in cauza, dar nu s-a vazut pana acum vreun mare rau-platnic de stat scos realmente in faliment de catre fisc. Cazul rau-platnicilor privati ar trebui insa sa-si gaseasca, in sfarsit, solutionare in conditiile cadrului legal inasprit. Ramane insa de vazut daca legea va fi mai tare decat relatiile clientelare care permit unor societati private sa apara chiar prospere, dar tocmai pe seama neplatii obligatiilor lor la bugetele publice. Oricum, daca evaziunii fiscale la vedere nu i se va pune capat, nu exista nici nas, nici posibilitati reale de a se veni de hac evaziunii fiscale ascunse.
Si vom avea poate doar la Sfantu' Asteapta o strategie fiscala! Ar fi dezirabil poate, de aceea, ca o strategie fiscala prealabila sa urmareasca tocmai rezolvarea problemei colectarii. Nu doar prin scaderi de fiscalitate in zonele in care povara fiscala este apasatoare (si unde aproape firesc se practica evaziune) sau (si) prin aplicarea ferma a mijloacelor punitive prevazute impotriva evazionistilor si rau-platnicilor, dar si prin aplicarea principiului extrem de sanatos "sa plateasca (impozite si taxe) cel nu doar obligat, ci si interesat sa plateasca". Eficienta ar fi din acest punct de vedere deplasarea treptata, in relatiile de munca, a accentului in plata impozitului si contributiilor sociale catre angajati, cu scoaterea angajatorilor din functia de intermediar de colectare sau platitori directi, evident cu marirea salariului brut pentru acoperirea acestei deplasari de accent.
Cel mai vizibil este interesul in plata contributiilor pentru sanatate, intrucat altfel nu se beneficiaza de accesul la serviciile de ocrotire a sanatatii. Este, evident, o relatie intre contribuentul la sistemul de asigurari de sanatate si casa de sanatate, ca reprezentant al acestui sistem. Angajatorul nu are nici o legatura cu problema si n-are de ce sa fie nici colector si cu atat mai putin platitor in contul asiguratului. Treptat, treptat, prin marirea salariului brut, scoaterea din joc a angajatorului s-ar putea produce si in ce priveste contributiile pentru asigurarile sociale. Evident, pentru angajatorii care platesc acum contributiile sociale in contul angajatilor lor, schimbarea, prin marirea corespunzatoare a salariului brut, n-ar antrena nici un efort financiar in plus. Dar, tot atat de evident, angajatorii care traiesc acum pe seama neplatii contributiilor sociale in contul angajatilor lor n-ar mai putea rezista financiar. N-ar fi insa nici o paguba daca ar fi scosi din joc, pentru ca, sub acoperire de stat sau clientelara, traiesc acum, de fapt, pe seama altora!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...