Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O gluma, daca n-ar fi gogonata rau!

La recentul targ de bani organizat de grupul Finmedia, vicepremierul Copos, dupa ce a argumentat necesitatea si justificarea coborarii dobanzilor la credite in contextul scaderii dobanzilor la depozite, a rugat pur si simplu bancile comerciale sa ...

Share

Ilie Serbanescu 0 comentarii

08.06.2005 - 00:00
La recentul targ de bani organizat de grupul Finmedia, vicepremierul Copos, dupa ce a argumentat necesitatea si justificarea coborarii dobanzilor la credite in contextul scaderii dobanzilor la depozite, a rugat pur si simplu bancile comerciale sa dea expresie acestei necesitati pentru a sprijini industria si exporturile. Replica n-a intarziat, reprezentantii bancilor intrebandu-se retoric cum ar reactiona omul de afaceri Copos daca o autoritate guvernamentala i-ar cere sa-si diminueze profitul adus de un hotel de-al sau prin reducerea pretului pe camera.
A fost prezentata o lunga lista de costuri carora bancile trebuie sa le faca fata si care ar explica marja (intre noi fie vorba, substantiala!) cu care acestea opereaza intre dobanzile percepute la credite si dobanzile ce onoreaza depozitele.

Cine are dreptate?

Treaba este incurcata! Cine are dreptate?! Cand, de fapt, fiecare are dreptatea lui!
Teoria spune ca dobanda la depozite este dobanda-ghid. Aceasta trebuie sa fie mai mare decat rata anticipata a inflatiei, pentru ca altfel se risca a nu exista depozite in banci in lipsa unei remunerari care sa acopere macar deprecierea inflationista a monedei. Interesul bancilor pentru depozite este firesc, intrucat "din depozite se elibereaza credite", dupa cum spune un celebru adaggio bancar ("deposits make loans"). Creditul reprezinta un activ pentru banci si, evident, dobanda la credite nu poate fi decat mai mare decat dobanda la depozite, pentru ca din diferenta traiesc bancile. Cu cat, insa, dobanda la depozite trebuie sa fie mai mare decat rata anticipata a inflatiei si cu cat dobanda la credite ar trebui sa fie mai ridicata decat dobanda la depozite, teoria nu spune. Nici n-ar putea sa spuna, totul depinzand de cerere si oferta.
In Romania, cererea si oferta joaca in momentul de fata in favoarea bancilor. Dupa ce ani de zile, pentru a se combate neincrederea in leu, s-a promovat, inainte de toate de catre Banca Nationala, o politica de dobanzi inalte la depozitele in lei, sistemul bancar balteste acum de lei. Mai ales ca clientii solicita credite in valuta, unde dobanzile sunt mai mici. Astfel incat cand, incepand din a doua jumatate a anului trecut, s-a sunat goarna reducerii dobanzilor pentru a se lichida diferentialul care putea atrage destabilizatoare capitaluri speculative in tara, in contextul liberalizarii contului de capital, bancile, confruntate cu un exces de lei, au redus dobanzile la credite, dar nu pe seama marjelor lor de profit, ci pe seama scaderii dobanzilor la depozitele in lei. Dobanzile la depozite au coborat la 7-8%, la limita inflatiei anticipate, punandu-se in pericol economisirea.

Miza: pastrarea profitului

Bancile insa nu prea rezoneaza la aceasta amenintare, pentru ca deocamdata au seifurile pline de lei cu care nu au ce sa faca. Marjele de profit sunt pastrate aproape intacte: 7-8%, chiar 9%. Exceptii mai fac doar putinele banci cu capital autohton. Dl Copos, ca reprezentant guvernamental si al oamenilor de afaceri romani, reclama, pe buna dreptate, reducerea dobanzilor la credite, in masura coborarii celor la depozite. Bancile, si ele pe buna dreptate, nici nu se gandesc sa-si diminueze profiturile, in masura in care sunt inca pline de lei, iar cu solicitari de credite in lei nu prea se simt bombardate. Restul de argumente, ca de pilda lunga lista de costuri carora bancile trebuie sa le faca fata, constituie mai mult povesti de adormit copii!
Unul dintre costurile articulat invocate - prima de risc pretinsa clientilor din cauza riscului de tara si cotata la circa 1,5 puncte procentuale din dobanda - poate chiar starni zambete. Ce riscuri pandesc bancile din Romania in momentul de fata, atata timp cat gradul lor de expunere fata de clienti industriali cu probleme este mic, iar in retail totul este de fapt doar la inceput?!
Mai degraba ar fi de luat in considerare, dimpotriva, un bonus pentru clienti in dobanda perceputa, in masura in care agentii economici si individuali sunt oricum obligati nu numai economic, dar si legal si administrativ sa tranziteze sistemul bancar, precum si in masura in care, afara de ele insele, bancile nu au deocamdata nici un concurent cu adevarat serios pe piata in atragerea, rularea si plasarea de resurse financiare, caci gradul de dezvoltare al pietelor de capital si de asigurari rezerva sistemului bancar un rol de lider acum si inca ani si ani de acum incolo pe piata financiara romaneasca! A pretinde, in aceste conditii, o prima de risc cand ai totul pe mana ar fi o gluma, daca n-ar fi gogonata rau!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...