13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinistrul Finanțelor a dat semnalul reducerilor. Guvernul Grindeanu este pregătit să taie...

Ministrul Finanțelor a dat semnalul reducerilor. Guvernul Grindeanu este pregătit să taie din investiții. Ne vom îndatora pentru pensii și salarii | ANALIZĂ

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat că va tăia din cheltuieli, dacă va constata că se va depăși ținta de deficit bugetar. Cum de pensii, salarii și ajutoare sociale nu se va atinge, singurul capitol la care s-ar putea face economii sunt investițiile.

Deja semnalul a fost dat în luna ianuarie, când execuția bugetară a arătat o scădere a cheltuielilor de investiții până la 0,04% din PIB,  cea mai mică alocare realizată vreodată în luna ianuarie în ultimii 10 ani.

Cu toate că România a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere economică din Europa, de 4,9%, în acelaşi timp anul acesta riscăm să avem cea mai mare creştere a deficitului public din Uniunea Europeană, consideră reprezentanții Comisiei Europene.

„Noi am primit asigurări de la Guvern că nu avem motive de îngrijorare, dar suntem ca părintele ăla care îşi face întotdeauna griji ca nu care cumva să se îmbolnăvească copilul“, a  declarat Angela Cristea, şefa Reprezentanţei CE în România. În replică, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a afirmat că „Guvernul şi-a anunțat intenţia de a rămane în ţinta de 3% deficit din PIB și este gata să intervină în reducerea cheltuielilor dacă va constata depăşirea ţintei de deficit“.

Ne îndatorăm pentru pensii și salarii

Potrivit ultimelor previziuni publicate de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB, după toate majorările de pensii și salarii aprobate anul acesta. 

Cea mai mare problemă este însă că acest deficit, care înseamnă practic o datorie ce urmează a fi decontată în anii următori, nu este făcut prin creșterea cheltuielilor de investiții, cu efecte pozitive pe termen lung, ci pentru a acoperi cheltuieli sociale tot mai mari. 

„Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conţine mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii şi salarii în sectorul public. În consecinţă, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017“, a avertizat Comisia Europeană. 

De unde s-ar putea face economii

Potrivit unor specialiști consultați de RL, singurul capitol de la care s-ar putea tăia cheltuieli masiv sunt investițiile. 

„De la salarii și pensii e clar că nu se va tăia. La asistență socială s-ar putea, dacă fiecare primar și-ar revizui listele cu asistați, dar nici asta nu cred că se va întâmpla. Cheltuielile pentru bunuri și servicii (în general cheltuielile de funcționare a instituțiilor – n.red.) sunt la nivelul execuției de anul trecut, iar fără o reorganizare care durează ani, nici aici nu se pot face mari reduceri“, au spus sursele menționate. În aceste condiții, e clar că investițiile promise nu se vor realiza.

Un domeniu unde foarte probabil nu se vor realiza cheltuielile bugetate este Apărarea, care anul acesta a primit 2% din PIB, la presiunea partenerilor NATO. Foarte multe licitații sunt blocate sau anulate, iar pregătirea unora noi și adjudecarea unui câștigător poate dura mai mult de un an. În plus, și HG 906/2016 privind programul de înzestrare „Corvetă multifuncțională“, estimat la 1,6 miliarde de euro, urma să fie ieri abrogat. „Probabil că cele 7 miliarde de lei (banii de investiții – n.red.) pentru Armată nu vor fi cheltuite. Degeaba dai x% din PIB unui minister, dacă nu are ce face cu banii. Are nevoie de bani, dar are nevoie de proiecte“, au mai spus specialiștii contactați.

Bugetul de investiții pentru acest an a fost calculat la 39,4 miliarde lei (14,1% din total), în timp ce cheltuielile de personal sunt de 63,8 milirde lei (22,9% din total), cele cu asistența socială, de 88,5 miliarde lei (31,7% din total), iar cheltuielile cu bunurile și serviciile – 40,6 miliarde lei (14,6%), conform datelor Ministerului Finanțelor.  

Cele mai citite

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă