16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLista bunurilor şi veniturilor pentru suspecţii de evaziune

Lista bunurilor şi veniturilor pentru suspecţii de evaziune

Verificarea se face în cazul în care Fiscul suspectează sau constată că există o diferenţă semnificativă între veniturile declarate şi situaţia fiscală personală a contribuabilului. Prin “semnificativ” se înţelege, potrivit Codului de Procedură Fiscală, o diferenţă mai mare de 10% între veniturile declarate şi situaţia din teren, dar nu mai puţin de 50.000 lei. Asta ar trebui să liniştească peştii mici, care uită deliberat câte ceva prin declaraţiile de venituri la ANAF.

Animalele cu pedigree se declară la Fisc

Ce cuprinde declaraţia de patrimoniu şi venituri, potrivit proiectului de Ordin al MF? Bunuri imobile (terenuri, clădiri), bunuri mobile (mijloace de transport înmatriculate; bunuri de colecţie a căror valoare de achiziţie depăşeşte 15.000 lei, metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi cult, antichităţi; animale “în valoare de peste 15.000 lei”, inclusiv cele care participă la competiţii), conturi şi depozite bancare, plasamente în acţiuni şi fonduri mutuale, împrumuturile acordate, poliţele de asigurare (cu excepţia asigurărilor auto) şi cheltuielile efectuate în perioada controlată (personale şi cele efectuate cu persoanele din întreţinere), împrumuturile primite. Elementele de patrimoniu se declară pe categorii şi indiferent de locaţia acestora, în ţară sau străinătate.

O primă observaţie care s-ar face aici este că se pot dosi bunuri de mare valoare bijuterii, numismatică dacă preţul de achiziţie e subevaluat masiv.

Veniturile care trebuie completate de contribuabilii verificaţi sunt cele pentru care se aplică regimul reţinerii la sursă, cele scutite de impozit şi veniturile neimpozabile.

Contribuabilul are la dispoziţie un termen de 60 de zile pentru a depune lista bunurilor şi veniturilor, dacă solicitarea organului fiscal vine simultan cu declanşarea verificării situaţiei fiscale personale, sau de 15 zile în cazul în care solicitarea a fost făcută în timpul verificării, iar amenzile sunt usturătoare pentru nedepunerea la termen – între 10.000 şi 50.000 lei.

Noua bază impozabilă

Ce se întâmplă dacă se constată diferenţe semnificative între veniturile declarate şi situaţia patrimonială a celor verificaţi? În urma verificărilor se va stabili o nouă bază impozabilă, evazioniştii trebuind să plătească impozit pe diferenţă (cum aminteam mai sus, doar dacă aceasta trece de 50.000 lei). Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea unei baze impozabile ajustate se face prin trei metode. Metoda “sursei şi cheltuirii fondului” vizează compararea veniturilor declarate cu cheltuielile efectuate în perioada controlată. Metoda “fluxului de trezorerie” vizează asocierea fluxului de numerar prin conturile contribuabilului cu veniturile declarate de acesta. Metoda “patrimoniului” urmăreşte stabilirea diferenţelor de venit pe seama creşterii patrimoniului net în perioada vizată.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă