11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăINTERVIU: Câte mii de euro plătesc românii cu bani pe călătorii în...

INTERVIU: Câte mii de euro plătesc românii cu bani pe călătorii în Miami, Maldive sau Hong Kong?

Destinaţii precum Turcia, Grecia, Portugalia sau chiar Dubai au devenit „banale” pentru turiştii români cu „dare de mână”, dispuşi să plătească mii de euro pentru o vacanţă de neuitat. Piesele de rezistenţă ale acestui an sunt Miami, Los Angeles, Maldive, Hong Kong, Johannesburg sau Cape Town.

 

Astfel, 40% dintre pasagerii români care călătoresc spre Londra işi continuă călătoria, majoritatea având ca destinaţie finală Statele Unite ale Americii. “Miami, Los Angeles şi New York sunt cele mai populare trei destinaţii in randul turiştilor români care merg in SUA”, explică Emil Delibashev, director comercial British Airways pe zona Balcanilor.

Românii deţin supremaţia la nivel regional: 60% din totalul balcanicilor care zboară la Miami decolează din Bucureşti. “O mare parte dintre aceştia zboară la business sau first class, de aceea creşterea inregistrată de segmentul premium anul acesta este mult mai mare decât la clasa economy, unde avansul este de sub 10%. Veniturilre generate de biletele premium reprezintă intre 15 şi 25 de procente din incasările totale”, mai spune bulgarul Delibashev.

Preţurile biletelor sunt in 2011 mai accesibile in comparaţie cu perioda de dinainte de criză. Sunt acestea tarifele corecte pentru călătoriile cu avionul?

Emil Delibashev: Nu pot spune cu certitudine dacă preţurile biletelor de avion vor mai creşte sau nu pe viitor. Ceea ce pot să spun este că tarifarea biletelor a devenit mult mai dinamică in ultimii ani datorită preţului petrolului care este o componentă foarte importantă in stabilirea valorii finale a unui bilet de avion-peste 30% din total pe zborurile de lung curier.

Sunt convins că acum este momentul ideal pentru a călători pentru că se pare că preţul combustibilului se va menţine constant in următoarele 6 luni.

Preţul tichetului de zbor mai depinde şi de sezonalitate: in perioada de varf – din iulie pană la mijlocului lui septembrie – cererea este foarte ridicată şi tarifele sunt pe măsură. Azi, preţurile sunt mult mai attractive decat peste o lună, aşa că vă recomand să zburaţi in următoarele 3-4 săptămani.

In ultimii 2 ani, companiile aeriene au venit cu multe promoţii pentru a atrage pasagerii speriaţi de recesiune. Va continua moda promoţiilor şi de acum i^nainte chiar dacă industria este pe trend ascendent?

E.D.: Promoţiile au fost, in mare măsură, o soluţie de “criză”. Uneori s-a mers la exteme cu preţuri incepand de la 29 de euro pentru un zbor european cu o companie tradiţională, nu un low-cost. Cred că de acum inainte, tarife ca acestea vor fi excepţia, nicidecum ceva obişnui , deci nu se va mai ajunge prea curand la discounturile extreme din 2009 – 2010.

In ceea ce priveşte British Airways, in octombrie 2010 a avut loc ultima reducere de preţ pe ruta Bucureşti-Londra, dar de atunci nu a mai fost nevoie de discount-uri, piaţa fiind intr-o creştere vizibilă. In concluzie, pentru următoarele 6 luni nu cred că vor mai fi motive de reducere a preţurilor sau promoţii extreme.

După cum aţi afirmat, Miami este cea mai populară destinaţie in randul romanilor care călătoresc pe distanţe lungi cu British Airways. Ce alte destinaţii exotice preferă romanii?

E.D.: Intr-adevăr, Miami este cea mai populară destinaţie lung curier in randul romanilor, urmată de Los Angeles şi New York. De asemenea, se observă o creştere substanţială şi pe destinaţiile sud-africane Johannesburg şi Cape Town care au devenit cele mai căutate destinaţii din afara SUA.

Şi Male – cel mai mare oraş din Maldive – este foarte popular in randul romanilor deşi este o destinaţie realtiv nouă pentru noi. Ar mai fi de menţionat şi Hong Kong, Mauritius sau San Juan.

De unde atactia turiştilor roma^ni pentru aceste destinaţii?

E.D.: Exotismul cred că este unul dintre motivele principale care ii atrage pe romani acolo. Mai este şi accesibilitatea – atat a zborurilor ca^t şi a cazării-pentru că, din cauza crizei, preţurile sunt mult mai bune.

Pentru a achiziţiona un bilet de avion la un tarif cat mai bun, cu cat timp inaintea zborului este cel mai bine să facem rezervarea?

E.D.: Sfatul meu este următorul: cu cat va puteţi plănui mai devreme vacanţa, cu atat şansele să găsiţi nişte preţuri bune sunt mai mari. Perioada optimă de rezervare a biletelor este cu cel puţin 2 luni inaintea zborului.

Trebuie ţinut cont de faptul ca romanii care cumpără un bilet către Maldive concurează cu toţi ceilalţi europeni pentru un număr X de locuri la tarife bune, de aceea este bine să rezerve in avans.

Vest-europenii sunt obişnuiţi să işi plănuiască cu mult timp inainte vacanţa spre deosebire de noi, balcanicii, care ne hotăram pe ultima sută de metri.

Care este profilul turistului roman care zboară spre destinaţii exotice?

E.D.: Este un pasager care călătoreşte in principal de plăcere, nu in scop de business. Cei care merg in destinaţii precum Miami, Hong Kong sau Cape Town, sunt acei oameni care au atins un standard de viaţă ridicat şi vacanţele exotice sunt următorul pas pentru ei.

Mulţi dintre aceştia sunt oameni de afaceri de succes, care ocupă poziţii importante in multinaţionale sau au propriile business-uri.

Mulţi dintre cei care caută destinaţii exotice călătoresc la first şi business class.

E.D.: Da, creşterea pe piaţa din Romania se datorează in principal avansului luat de segmentul premium.

Care sunt atu-urile pe care British Airways le are, in faţa concurenţei, pe segmentul premium?

E.D.: Cel mai mare atu este că noi am stability standardele in industrie: in anii 2000, British Airways a fost prima linie aeriană care a introdus paturi plate la clasa business. Apoi toţi au urmat exemplul.

Care ar fi cele mai apreciate 3 servicii de către clienţii British Aiways?

E.D.: Potrivit unui studiu, pasagerii apreciază in primul rand ambianţa din aeronave. Urmează customer service-ul (interacţiunea client-angajat este una foarte bună) şi siguranţa la bord.

Ce fel de clienţi sunt pasagerii romani?

E.D.: Sunt nişte oaspeţi foarte buni, cu standarde ridicate.

TOP 3 destinatii recomandate de British Airways

Miami-Oraşul soarelui

Pană in Florida, la Miami, poţi zbura de două ori pe zi – un zbor de aproximativ 13 ore cu escală la Londra.

Preţul biletului in cabina World Traveller (economy) porneşte de la 815 euro de persoană, cu toate taxele incluse. Dacă eşti adeptul călătoriilor cu stil, poţi să optezi pentru Club World (cabina business). Preţul unui bilet porneşte de la 3386 euro cu toate taxele incluse.

San Juan -Oraşul lui Ioan Botezătorul

De la Bucureşti pană in Puerto Rico, la San Juan, poţi zbura cu British Airways, alegand intre zborul cu o singură escală] la Londra sau varianta mai lungă, cu două escale – in Budapesta şi in Londra.

Preţul unui bilet incepe de la 1053 de euro, cu toate taxele incluse, in cabina World Traveller (economy) sau de la 5016 euro, in Club World (business).

Cape Town – Taverna mărilor

Poţi opta pentru un zbor via Londra (două zboruri pe zi) pentru care preţul unui bilet incepe de la 772 euro, cu toate taxele incluse, in cabina World Traveller (economy).

Pentru cei care preferă Club World (busines) preţul unui bilet porneşte de la 2571 euro cu toate taxele incluse.

Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă