6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIndustriasii, nemultumiti de taxele introduse pe usa din dos

Industriasii, nemultumiti de taxele introduse pe usa din dos

Introducerea unor noi taxe si impozite, cum ar fi extinderea ariei de aplicabilitate a taxarii cu 6,5% pentru contributia la asigurari sociale de sanatate a celor care realizeaza venituri din profesii liberale si la cei care realizeaza ve-nituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, introducerea “taxei pe viciu” la fondul national de sanatate, precum si amplificarea contributiilor la fondul de mediu, a fost caracterizata de repre-zentantii Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (UGIR-1903) ca o incercare a Guvernului de a proteja “diverse grupuri de in-terese”.
“Prin legislatia fiscala, pe care n-o cunoastem, intrucat suntem innebuniti de declaratiile zilnice, suntem complet bulversati. Functionarii publici ne intorc spatele si ne trimit la ministerul nu stiu care sau pe site-ul X. Agentii economici nu au mijloacele materiale si umane sa poata urmari aceasta legislatie stufoasa, care se schimba incontinuu. Este imposibil. Astfel, ajungem la spaga. Ne ducem la functionarul de la administratia financiara, care, contra un pesches, ne invata ce trebuie sa facem”, a declarat Constantin Dumitru, presedintele confederatiei patronale CONPIROM. Acesta a precizat ca legislatia fiscala are grija doar de grupurile de interese. “Marile averi n-au provenit in majoritatea lor din productia de bunuri, ci din alte produse decat cele care au inglobata valoare adaugata. Proprietarii acestor averi au fost beneficiari, de-a lungul timpului, ai facilitatilor fiscale care au fost acordate domeniilor in care activeaza. Vorbim despre bauturi, combustibil si banii obtinuti din piata de capital si din cea imobiliara”, a precizat Dumitru. Potrivit acestuia, ca aceste sectoare sa poata fi protejate, toate guvernele de pana acum au aprobat reglementari speciale care au vizat si vizeaza direct doar producatorii de bunuri si servicii.
“Anul trecut au aparut sase modificari ale Codului Fiscal. Au aparut, de asemenea, propuneri de modificari ale Codului Fiscal. Nu mai stim care se aplica si care nu. Noi suntem de acord cu impozitarea tuturor veniturilor, inclusiv a celor provenite din piata de capital si cea imobiliara. Cum se explica faptul ca s-a aplicat deja impozitul pe venitul agricol sau pe terenurile agricole si cele doua venituri – obtinute pe piata de capital si pe cea imobiliara – sunt inca in discutii daca sa fie taxate incepand cu 1 ianuarie 2007”, a mai spus Dumitru.
“Introducerea de noi taxe si impozite se face pe usa din dos, in loc ca acestea sa figureze in Codul Fiscal, asa cum este normal. Exista si apar in continuare tot felul de reglementari care modifica chiar principiile de existenta a Codului Fiscal, care se bazeaza pe ideea de cuprindere a tuturor taxelor si impozitelor. Reprezentantii nostri in Ministerul de Finante nu si-au putut exprima punctul de vedere cu privire la aceste taxe, intrucat unele dintre ele nu au trecut pe acolo si nici pe la Consiliul Economic si Social”, a declarat Ioan Cezar Coraci. El a precizat ca, in Romania, taxele si accizele la unele produse le depa-sesc ca nivel pe cele din Uniunea Europeana.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă