16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIndependenta energetica cere investitii masive

Independenta energetica cere investitii masive

» Pana in anul 2015 productia de energie electrica a Romaniei va creste cu  80%.

» Complexurile energetice Craiova, Turceni si Rovinari au nevoie de investitii de doua miliarde de euro.

» Proiectele pentru dezvoltarea energiilor regenerabile asteapta finantari de 1,8 miliarde de euro.

Ministerul Economiei si Finantelor are pregatite pentru sectorul energetic proiecte de investitii care insumeaza 30 de miliarde de euro. Ele acopera intreg spectrul energetic si ar urma sa se deruleze pana in 2025, prin implicarea puternica a investitorilor privati. Dupa cum a declarat ieri ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, aceste investitii vor asigura pana in 2015 independenta  energetica a Romaniei, prin cresterea cu 70-80% a productiei. Cel mai important proiect avut in vedere este, fara indoiala, realizarea Unitatilor 3 si 4 de la Centrala Nuclearo-Electrica de la Cernavoda, pentru care sunt necesare aproximativ 2,4 miliarde de euro. Pe partea de termo, investitiile sunt canalizate catre cele trei complexuri energetice –Craiova, Turceni si Rovinari. Aici proiectele de mediu si cele pentru retehnologizari si modernizari se ridica la aproape doua miliarde de euro. Potrivit prezentarii facute de ministru, la complexul Craiova se asteapta investitii de 570 de milioane de euro, la Rovinari – de 705 milioane de euro, iar la Turceni – de 760 de miliarde de euro. De asemenea, pentru sustinerea dezvoltarii sectorului de energie regenerabila, ministerul a stabilit un program investitional de 1,8 miliarde de euro pana in 2015. El ar urma sa fie asigurat in cea mai mare parte din investitii private, rolul statului rezumandu-se la a conecta la sistemul energetic national noile capacitati  care vor fi puse in folosinta.
Pe partea de transport si distributie a energiei electrice, prioritatile vor fi construirea cablului submarin care sa faca legatura cu Turcia, facilitandu-se astfel exportul de energie catre acea zona,  cresterea gradului de interconexiune cu statele UE si din zona Marii Negre. Extinderea si modernizarea  liniilor electrice vor atrage investitii de 2,5-3 miliarde de euro pana in 2012, ele urmand a fi asigurate de companiile care au preluat filialele Electrica. Impreuna cu statul, de aceasta data, respectivele companii vor continua programul de electrificare, de la bugetul de stat urmand sa fie disponibilizata o suma de 150 de milioane de euro in urmatorii ani.

Gaze si petrol
In ceea ce priveste  sectorul gazeifer, programele de dezvoltare prevad investitii de 500 de milioane de euro pentru extinderea capacitatii de inmagazinare subterana, 270 de milioane de euro pentru lucrarile de cercetare si descoperire de noi zacaminte, 160 de milioane de euro pentru punerea in functiune a unor noi sonde. In plus, vor mai fi investite alte 300 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului national de transport al gazelor naturale si 25 de milioane de euro pentru reabilitarea retelei de distributie. Pe partea de petrol, investitiile vor fi suportate de Petrom si ele se vor ridica la  trei miliarde de euro.

» Reducerea consumurilor

Un rol important in cresterea eficientei energetice il joaca si reducerea consumurilor specifice de caldura si apa calda in blocuri. In Romania, acestea au acum valori duble fata de media inregistrata in UE. Potentialul de economisire se ridica la  600.000 tone/echivalent petrol, iar acest lucru ar insemna reducerea cu 40-45% a costurilor cu energia termica. Pentru perioada 2007-2009, Programul Termoficarea beneficiaza de la bugetul de stat de 13.014.000 lei, banii fiind utilizati pentru cresterea confortului termic al blocurilor.

Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă