14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul Nastase a folosit discretionar fondurile bugetare

Guvernul Nastase a folosit discretionar fondurile bugetare

Statisticile, “la sutime”, prezentate la incheierea actualei Legislaturi, arata ca numai la Camera Deputatilor au fost adoptate peste 3.800 de acte normative, ceea ce inseamna cu peste 2.000 mai multe decat in cele trei legislaturi anterioare, cumulate. “O performanta legiferativa fara precedent”, dupa cum a laudat-o presedintele Camerei, deputatul Valer Dorneanu (PSD). Si la Senat, PSD a laudat performantele legislaturii 2000-2004 ca stand sub semnul “eforturilor pentru pregatirea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”.
Presedintele Camerei Deputatilor Valer Dorneanu a apreciat “solidaritatea manifestata de parlamentari in fata interesului national” (?!), precum si pentru promovarea si consolidarea diplomatiei parlamentare. “Bilantul mandatului nostru, acum, la scadenta, il decontam cu fruntea sus”. Parsiva apreciere! Dar celelalte grupuri parlamentare ce cred?

PSD a mintit pe toate planurile

In primul rand, parlamentarii PNL si PD cred ca coruptia si ineficienta Guvernului Nastase echivaleaza in impact extern si in consecinte cu mineriadele din 1990 si din 1991 care au intarziat serios democratizarea Romaniei si au prelungit agonia tranzitiei.
In cadrul Programului de guvernare, precum si in Planul de masuri prioritare pentru integrarea europeana, Guvernul vorbea despre “transformarea Parlamentului Romaniei in centrul-motor al vietii politice si al democratiei constitutionale”, despre garantarea independentei justitiei si suprematiei legii. Cu toate acestea, in prezent, Romania nu numai ca nu este un stat de drept, dar nici nu mai indeplineste criteriile politice de la Copenhaga pe care le indeplinea in 1999, afirma parlamentarii liberali si ai PD.
In opinia parlamentarilor Opozitiei, exprimata in decursul celor patru ani de la tribuna Parlamentului, sub diverse forme, Guvernul Nastase a mintit pe toate planurile. A mintit cu privire la combaterea coruptiei, incalcand chiar propriul sau program de guvernare. Astazi, dupa patru ani de guvernare, este la fel de actuala incapacitatea Puterii de a implementa legislatia anticoruptie. Potrivit ultimelor sondaje, majoritatea populatiei este de parere ca in ultimii ani coruptia la nivelul Guvernului a crescut mult si foarte mult.

Privatizarea, un sir de inginerii financiare

Guvernul nu a dat dovada de transparenta si a folosit discretionar fondurile bugetare, inclusiv veniturile din privatizare si fondul bugetar la dispozitia primului ministru, fondurile transferate la consiliile judetene pentru echilibrarea bugetelor locale, fondul asigurarilor sociale de sanatate care a fost si este folosit pentru acoperirea unor deficiente temporare din sectorul asigurarilor sociale fiind doar cateva exemple. Unul dintre obiectivele asumate la preluarea mandatului PSD era “desfasurarea transparenta si eficienta a procesului de privatizare”. In realitate, bilantul privatizarilor realizat de Cabinetul Nastase e unul negru, un sir de inginerii financiare, determinand reactia europarlamentarilor pentru incalcarea acquis-ului comunitar privind achizitiile publice si a principiilor unei economii de piata, asa cum s-a intamplat si in cazul altor privatizari. Riscul investitional este major, apreciaza parlamentarii Opozitiei. Ultimii trei ani au agravat o serie intreaga de riscuri pentru intreprinzatorul roman: riscuri de natura politica, administrativa, legislativa, valutara, comerciala etc.
Guvernul Nastase a mintit si cu privire la reforma justitiei si a compromis-o definitiv, incalcandu-si programul de guvernare. Astazi, justitia este supusa presiunilor politice si este lipsita de independenta, iar mentinerea acestei stari de fapt va face imposibila aderarea la Uniunea Europeana in 2007. Guvernul Nastase a mintit si cu privire la nivelul de trai si protectia sociala, dupa cum a mintit si cu privire la procesul de reforma economica si privatizare.
Guvernul a mintit si in legatura cu adoptiile internationale, si cu respectarea libertatii de exprimare si a independentei presei. Dovada este faptul ca serviciile publice de radio si televiziune au devenit oficine de propaganda pentru Partidul Social Democrat.
Timp de patru ani, Opozitia a semnalat la timp si a criticat cu toata obiectivitatea toate aceste aspecte, insa puterea le-a minimalizat in speranta ca poate pacali la nesfarsit cetatenii acestei tari.
Iata ca de la nivelul Parlamentului European au fost lansate recent critici severe la adresa Romaniei, pornind de la ordonantele de urgenta care au fost in continuare utilizate de Executiv in numar mare si pana la privatizarea care trebuie finalizata. Trebuie rezolvate cu prioritate disputele care au aparut in acest proces, precum si serioasa problema a coruptiei. Totodata, Guvernului i-au fost transmise recomandari sa foloseasca procedurile legislative normale. De asemenea, Guvernului si Parlamentului li se cere sa aplice efectiv legile privind liberul acces la informatii si sa manifeste transparenta in procesul de elaborare a legilor. Ar fi bine sa se procedeze astfel, mai ales ca la Senat comisiile parlamentare lucreaza cu usile inchise, ziaristii fiind dati pe usa afara!

Cele mai citite

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul...
Ultima oră
Pe aceeași temă