12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI: Acordul cu Romania a incetat

FMI: Acordul cu Romania a incetat

Acordul Romaniei cu Fondul Monetar International (FMI) a incetat, a anuntat ieri seful misiunii Fondului in tara noastra, Emmanuel van der Mensbrugghe. Acesta a precizat ca acordul stand-by a “deraiat”, in pofida unor indelungate negocieri pentru a doua si a treia evaluare, pentru ca partile nu au ajuns la un acord in privinta deficitului bugetar pentru anul 2006 si a masurilor necesare pentru atenuarea dezechilibrelor macroeconomice.

Potrivit misiunii Fondului care a purtat negocieri cu autoritatile romane in ultimele doua saptamani, actualul cadru de masuri economice prezinta riscul ca Romania sa se integreze in Uniunea Europeana cu o competitivitate redusa si dezechilibre macroeconomice in crestere.
Expertii FMI critica faptul ca introducerea cotei unice de impozitare, care a creat un minus de venituri de 1,5% din PIB la bugetul de stat, ceea ce inseamna aproximativ un miliard de euro, nu a fost compensata decat prin masuri care au provocat nesiguranta in mediul de afaceri. Alte aspecte subliniate de reprezentantii Fondului se refera la cresterea nejustificata a salariilor din sectorul public.
Mensbrugghe a declarat ca “in cadrul Acordului Stand-By 2001-2003 s-au inregistrat progrese considerabile in schimbarea cursului politicilor economice destabilizatoare din anii nouazeci. Romania a reusit sa isi creeze reputatia de promotor al unor politici macroeconomice sanatoase, increderea in perspectivele economice ale tarii a crescut, iar cresterea economica si investitiile au sporit”. El a precizat ca actualul acord stand-by, aprobat in iulie 2004, a urmarit consolidarea acestor realizari in scopul crearii unui cadru macroeconomic sanatos pentru asigurarea unei aderari line la Uniunea Europeana, fara probleme. “Din pacate, dupa prima analiza a acordului, realizata in septembrie 2004, politicile economice s-au relaxat. In pofida unor indelungate negocieri in cadrul celor de-a doua si a treia analize, nu s-a ajuns la nici un acord, iar acordul se considera deraiat in acest moment”, a precizat seful misiunii FMI.
Totodata, misiunea FMI impartaseste parerea Comisiei Europene conform careia este urgenta nevoie de un punct focal clar pe termen mediu pentru a pune de acord politicile publice cu cerintele unei economii europene moderne, cu o inflatie redusa. Cu actuala pozitie in materie de politici, Romania risca sa intre in UE cu o competitivitate slabita, dezechilibre macroeconomice in crestere, servicii de sanatate si invatamant care se deterioreaza si importante decalaje in infrastructura materiala. “Din discutiile avute, a reiesit cu claritate faptul ca autoritatile romane recunosc aceste probleme. Este nevoie, insa, de solide si imediate actiuni de po-litica”, a spus Mensbrugghe.

2005, anul accentuarii dezechilibrelor macroeconomice

Acesta a subliniat ca dezechilibrele macroeconomice au continuat sa se mareasca in 2005. Astfel, cresterea economica si a productivitatii a inceput sa incetineasca, in pofida rapidei expansiuni a cererii interne, impulsionata de consum. Ritmul de crestere a importurilor, care l-a depasit pe cel al exporturilor, a inrautatit pozitia contului curent, datoria externa a crescut si, in pofida unei aprecieri considerabile a leului in raport cu euro, inflatia a ramas ridicata, ducand la o accentuata scadere de competitivitate.
In opinia misiunii FMI, politica fiscala trebuie urgent pusa pe o baza durabila pe termen mediu. Structura proiectului de buget pe 2006 contribuie in mica masura la rezolvarea pierderii de venit din 2005, datorata introducerii cotei unice de impozitare si estimata la aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB). Totodata, frecventele modificari ale Codului Fiscal au facut prea putin pentru a compensa aceasta pierdere, dar au marit nesiguranta in randul comunitatii de afaceri. Amanarea introducerii unor masuri de compensare a cotei unice de impozitare va afecta reducerea, necesara, a contributiilor sociale, care sunt ridicate. Veniturile guvernamentale ca pondere din PIB sunt in Romania considerabil mai scazute, respectiv 29%, decat cele din Uniunea Europeana, inclusiv din cele zece noi state membre, unde detin o pondere de 35%. “Sunt necesare resurse pentru imbunatatirea invatamantului, sanatatii si capita-lului fizic, ca si pentru finantarea cheltuielilor legate de aderarea la UE”, a precizat oficialul FMI.

Proiectul de buget pe 2006 este nerealist

“Desi recunoastem dificila sarcina a autoritatilor in elaborarea unui buget prudent, proiectul de buget pe 2006 este nerealist, astfel incat este probabil ca deficitul efectiv sa depaseasca cu mult tinta de 0,5% din PIB. Mai mult decat atat, relaxarea semnificativa prevazuta in politica fiscala din ultimul trimestru se va adauga presiunilor inflationiste si va submina sarcina deja dificila a Bancii Nationale”, a declarat Mensbrugghe.
El a recunoscut ca politica monetara a Bancii Nationale se straduieste sa faca fata unor obiective care nu se suprapun. “Recunoastem dificultatea ajungerii la un echilibru intre continuarea dezinflatiei si eliminarea stimulentelor pentru intrarile de fluxuri monetare datorate deschiderii contului de capital. Cu toate acestea, misiunea FMI este de parere ca Banca Nationala a Romaniei trebuie sa isi consolideze rapid credibilitatea vizavi de angajamentul sau de tintire a inflatiei. Recenta relaxare a pozitiei monetare, cu rate ale dobanzii real negative, a contribuit la cresterea rapida a creditelor in lei”, a spus oficialul Fondului.
El a declarat ca “fara o schimbare de politica monetara si sprijin pu-ternic prin politica fiscala si sala-riala este greu de vazut cum se va putea reduce inflatia. O astfel de combinatie de politici va contribui si la scaderea presiunii datorate folosirii in mare masura a aprecierii monedei interne ca principal instrument de combatere a inflatiei si va impiedica o pierdere accentuata de competitivitate in continuare”.

Politicile salariale trebuie recalibrate

In opinia sefului misiunii FMI, politicile salariale vor trebui recalibrate in functie de nevoile unei economii europene cu inflatie redusa. El a aratat ca, pe fondul unei inflatii de ordinul unei singure cifre, frecventele cresteri de salarii in sectorul public, nu mai putin de patru in ultimele 12 luni, care au ridicat salariile cu pana la 50% fata de sfarsitul lui 2004, nu mai sunt corespunzatoare. Desi salariile in sectorul public sunt scazute, ritmul rapid al cresterilor salariale a contribuit, impreuna cu reducerea impozitului pe venit, la presiunile inflationiste.
“Recomandam ca pe viitor cresterile salariale in sectorul public sa reflecte mai bine cunostintele si calificarea personalului. In caz contrar, cheltuielile salariale vor creste, subminand obiectivul crearii unui serviciu eficient si modern al functiei publice si capacitatea de a absorbi fondurile europene”, a subliniat Mensbrugghe.

Progresele reformelor structurale, neuniforme

Potrivit FMI, progresele in ceea ce priveste reformele structurale nu au fost uniforme. Apropiatele privatizari ale BCR si CEC constituie puncte luminoase, ca si progresele in privatizarea sectorului energetic si restructurarea sectorului minier, care au fost incurajatoare. Insa reabilitarea sectorului de incalzire centralizata continua sa intarzie. Preturile la gaze au ramas si mai mult in urma angajamentelor luate fata de Comisia Europeana de aducere a tarifelor la nivelurile internationale. Oficialul FMI a criticat si amendamentele aduse Codului Muncii, care, in opinia Fondului, nu sunt pe masura obiectivului de creare a unei piete a muncii flexibile si competitive. “Intarzierea reformei nu va duce decat la ajustari mai accentuate ulterior, ceea ce va face ca intreprinderile romanesti sa fie si mai putin pregatite sa faca fata concurentei aspre de pe piata Uniunii Europene. Se inregistreaza importante progrese in reforma justitiei, dar progresele in aplicarea masurilor specifice de combatere a coruptiei si imbunatatire a sistemului de conducere si administratie publica in cadrul Acordului au fost dezamagitoare”, a subliniat Mensbruggghe.
Oficialul FMI a precizat ca misiunea va reveni in Romania in ianuarie 2006 pentru consultarile anuale pe marginea Articolului IV, care sunt acum in intarziere.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă