20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăExportul de autoturisme se apropie de 30.000 de unitati

Exportul de autoturisme se apropie de 30.000 de unitati

Vanzarile de autoturisme noi pe piata romaneasca au crescut cu 67,4% in primele sapte luni ale anului fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 129.109 unitati, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

In ciuda cresterii cererii din intervalul mentionat, in luna iulie au fost comercializate cu 14,2% mai putine decat in luna iulie a anului 2004, respectiv 20.122 de unitati. Potrivit APIA, importurile au crescut cu 79,4%, pana la 54.234 de unitati, pe cand exporturile au consemnat un salt de 210%, pana la 29.203 de unitati.

Dacia, cea mai mare cerere

In ceea ce priveste distributia pe marci, in intervalul ianuarie-iulie cea mai mare cerere a fost inregistrata in continuare pentru Dacia – 60.289 de unitati, in timp ce Daewoo s-a plasat pe pozitia secunda in clasamentul vanzarilor, cu 14.575 de unitati.
Pe segmentul marcilor de import, cele mai bune vanzari au fost consemnate, ca si in primele sapte luni ale anului trecut, de marca franceza Renault cu 12.494 unitati (+119%), urmata de Skoda – 7.935 unitati (+90,6%) si Volkswagen, care urca o pozitie pana pe locul al treilea, cu vanzari de 5.839 de unitati (+74%). Urmatoarele trepte sunt ocupate de Peugeot – 5.331 de unitati (+53,3%), care coboara o pozitie pana pe locul patru, Ford – 2.630 de unitati (+62,6%) si Opel – 2.508 de unitati (64,2%).

Renault, in topul vanzarilor pe modele

Renault Clio cu 7.055 de unitati (+164,5%) si Renault Megane – 4.700 de unitati (+92,5%) se situeaza, ca si in primele sapte luni ale anului trecut, pe primele doua pozitii in clasamentul vanzarilor pe modele. Lansarea catre sfarsitul anului trecut a noului model Skoda Octavia a determinat o modificare a clasamentului, Octavia 2005 plasandu-se pe treapta a treia, cu 2.804 unitati, la mica distanta in fata modelului anterior, Octavia Tour – 2.534 de unitati (+7%). Ca si in primele sapte luni ale anului trecut, cel de-al cincilea loc este detinut de un alt model Skoda – Fabia, cu 2.383 de unitati (51,5%), in vreme ce Peugeot 307 ocupa cea de-a sasea pozitie, cu 2.143 de unitati (+63,6%).
Ponderea autoturismelor echipate cu motoare diesel in totalul vanzarilor a fost, in intervalul ianuarie-iulie, de 23,2%, insa nivelul ajunge la 54,5% in cazul modelelor de import. Cererea de autovehicule comerciale a fost, in perioada analizata, de 23.693 de unitati, cu 25,7% mai multe decat in primele sapte luni ale anului trecut. Vanzarile de autovehicule destinate transportului de pasageri (microbuze si autobuze) au crescut cu 72,2%, pana la 1.326 de unitati.

Cele mai citite

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă