12.8 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia românească, finanțată doar dintr-o sursă

Economia românească, finanțată doar dintr-o sursă

Băncile din România se bucură de încrederea a 10 milioane de clienţi deponenţi, susține Asociația Română a Băncilor.

Soldul creditelor acordate populației și firmelor private continuă să crească. Într-o țară în care bursa este ca și inexistentă, iar fondurile de investiții ezită, creditele de la bancă rămân singura soluție pentru finanțarea economiei. Societatea românească înregistrează o diferenţă între percepţie şi realitate în privinţa băncilor, iar percepţia negativă poate afecta finanţarea economiei, având în vedere că aceasta este asigurată în proporţie de peste 90% de către bănci, susţine preşedintele exe­cutiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

„Percepţia despre bănci poate aduce un element puternic negativ, dat fiind că cele 37 de bănci existente asigură peste 90% din finanţarea necesară în economie, iar această finanţare poate suferi, dacă nu există încredere. În realitate, băncile din România se bucură de încrederea a 10 milioane de clienţi deponenţi“, a afirmat Florin Dănescu, citat de Agerpres.

Soldul creditului acordat de instituţiile de profil firmelor şi populaţiei a crescut în martie 2016 faţă de luna anterioară, pe componenta de împrumuturi în lei pentru populaţie fiind înregistrat un avans de 2,3%, în timp ce creditarea companiilor în monedă naţională a urcat cu doar 1,4%, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).

Statul a luat locul privaților

Comparativ cu martie 2015, creditul neguvernamental total a crescut pe baza avansului finanţărilor în lei pentru populaţie, care au consemnat un plus, în timp ce creditarea în valută pentru aceeaşi categorie de clienţi a înregistrat un regres anual. Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii martie 2016, un sold de peste 283,7 miliarde lei, în scădere cu 1% (1,1% în ter­meni reali) faţă de luna anterioară, dar cu 9,9% (13,3% în termeni reali) peste nivelul din martie 2015. Câştigul real obţinut în prezent de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este pozitiv la cinci bănci şi negativ la 18 bănci, reiese dintr-o analiză a sistemului bancar. Portalul de informaţii financiare Finzoom a lansat dobânda anuală efectivă (DAE) pentru depozite şi conturi de economii, care include, pe lângă dobânda anuală, şi impozitul de 16% reţinut pentru dobândă, dar şi o parte din comisioanele percepute de bancă, în contextul în care la nivel de autorităţi în domeniu se afirmă că în România nu există dobânzi negative la depozite.

„Dintre băncile analizate, doar la cinci DAE este pozitivă, respectiv câştigul real, iar la 18 bănci DAE este negativă şi la fel şi câştigul real. În acest moment, cel mai mare câştig obţinut de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este de 16,08 lei, iar depozitul cel mai păgubos, cel cu o pierdere de 50,97 de lei“, a explicat directorul Finzoom, Irina Chiţu. Aceasta a precizat că din analiză reiese că băncile care oferă cele mai mari do­bânzi nominale nu au şi cea mai bună DAE, respectiv cel mai mare câştig real.   

Soldul creditului acordat de instituţiile de profil firmelor şi populaţiei a crescut în martie 2016 faţă de luna anterioară pe componenta de împrumuturi în lei, pentru populaţie fiind înregistrat un avans de 2,3%, în timp ce creditarea companiilor în monedă naţională a urcat cu doar 1,4%.

Cele mai citite

Zelenski mulțumește SUA pentru ajutorul de 89 de miliarde de euro

Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski și alți lideri europeni au mulțumit SUA pentru adoptarea unui proiect de lege de ajutor vital de 89 de miliarde...

Ion Țiriac va construi o arenă de tenis la Otopeni: “Se face, dar durează birocraţia”

Ion Țiriac a anunțat, după finala de la Țiriac Open, că intenționează să construiască o arenă de tenis la Otopeni, care să găzduiască turneul...

Crește contrabanda cu țigări la granița de sud a României

Doar pe parcursul primelor trei luni din anul 2024, la granița de sud a României au fost capturate 12 milioane de țigarete de contrabandă....
Ultima oră
Pe aceeași temă