12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăE pregătită societatea civilă să lupte împotriva contractelor abuzive?

E pregătită societatea civilă să lupte împotriva contractelor abuzive?

Din 1 octombrie asociaţiile de protecţie a consumatorilor sunt privite cu speranţă de “beneficiarii” de contracte-tip cu clauze abuzive. Citiţi mai jos cum puteţi beneficia de consiliere şi reprezentare în justiţie prin intermediul lor.

O acţiune câştigătoare în justiţie introdusă de o organizaţie de protecţie a consumatorilor poate da câştig de cauză începând de la 1 octombrie tuturor celor care au semnat contracte de acelaşi tip cu cel contestat victorios în instanţă. Sunt asaltate acestea de ieri de debitori înlăcrimaţi, beneficiari indignaţi de serivicii telecom sau alt tip de utilităţi? Nu prea. Cei cu care am discutat au abordat o atitudine de un optimism rezervat. “Aşteptăm să fim sesizaţi. Avem nevoie de cel puţini două sesizări pentru a contesta în instanţă un contract cu clauze abuzive iar în cazul unei soluţii favorabile şi definitive, furnizorul de serviciii va fi obligat să modifice toate contractele de acelaşi tip pe care le-a încheiat” ne spune Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor. Cu alte cuvinte, asociaţiile nu dau banca în judecată din oficiu pornind de la un caz anterior câştigat individual pentru un contract-tip ci obţin mai întâi o decizie favorabilă şi abia apoi furnizorul va fi obligat să modifice toate contractele-tip. Iar asta înseamnă încă câţiva ani de aşteptare pentru consumatorii neîndreptăţiţi de prestatorii de servicii, având în vedere rapiditatea cu care judecă instanţele din România.

Există şi asociaţii de protecţie a consumatorilor mai pacifiste, care nu exclud dialogul cu băncile. “Am înfiinţat un centru de consiliere pentru cei nemulţumiţi de serviciile băncilor, aici pot afla cât de solid este cazul lor şi dacă nu cumva există modalităţi de obţinere a unei soluţii mediate. Este o mediere gratuită, ne-oficială, spre deosebire de serviciile de mediere specializate cerute celor care vor să deschidă o acţiune în justiţie şi care scot ceva bani din buzunarele ambelor părţi” ne spune Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România. Ambele asociaţii menţionate mai sus sunt private, preşedintele ANPC-ului “de stat” n-a putut fi contactat ieri deşi am încercat în mod repetat.

 Judecătorul-deponent grijuliu

Nu toate problemele se rezolvă dacă aţi identificat corect asociaţia care să vă reprezinte, cazul vă este acceptat iar procesul demarează. Decizii neaşteptate, care să surprindă toate părţile implicate s-au mai văzut în România. Ce ziceţi însă de cererea de auto-recuzarea judecătorului pe motiv că decizia sa ar putea să prejudicieze banca unde are economiile şi nu poate fi obiectiv în condiţiile în care ar suferi el însuşi în calitate de deponent? Cazul a fost prezentat pe blogul avocatului Gheorghe Piperea, se referă la un complet de la judecătoria sectorului 3 şi conţine mult umor involuntar. Spicuim câteva pasaje din respective cerere.

 “Atât subsemnatul cât şi soţia avem raporturi juridice patrimoniale cu pârâta (…), prin încheierea unor contracte cu executare succesivă: contracte privind cardul de salariu, contract de credit ipotecar, contract de credit. Intenţionez să mai închei un contract de credit cu pârâta (…). Judecătorul care judecă cazuri cu privire la persoane juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial este în conflict de interese (…). Obligaţia de abţinere se naşte nu numai în cazul conflictului de interese, ci şi în acele cazuri ce presupun existenţa unui conflict între interesele acestuia şi interesul public de înfăptuire a justiţiei (…). Aşa fiind, nu se poate nega interesul subsemnatului faţă de sfera activului şi a pasivului patrimoniului pârâtei. Dar cum soluţia ce se va pronunţa în prezentul dosar se va răsfrânge, într-un fel sau altul, asupra patrimoniului pârâtei […], consider că eu şi soţia avem un interes în judecarea prezentei cauze. Aşa fiind şi ţinand seama de prevederile art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, declar că mă abţin de la judecarea cauzei”.

 

 

 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă