15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDinamitează noile taxe competitivitatea exporturilor?

Dinamitează noile taxe competitivitatea exporturilor?

Introducerea unui impozit pe construcţiile speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură va afecta plătitorul direct, dar şi consumatorul final – apreciază Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

Un alt risc identificat de investitori este eşecul viitoarelor privatizări, potrivit unui comunicat remis luni presei de către FIC. ”Semnalele negative în ceea ce priveşte instabilitatea fiscală pot afecta într-un mod nedorit procesele de privatizare şi/sau listare la bursă a companiilor de stat, iniţiate de către Guvern, prin reducerea beneficiilor obţinute de către statul român, blocarea sau chiar eşecul proceselor în sine”, spun investitorii.

Impactul bugetar pozitiv de aproximativ 100 milioane euro estimat de autorităţi în urma implementării impozitului pentru construcţiile speciale va fi cu mult depăşit de povara fiscală reală generată de introducerea acestui impozit asupra companiilor care deţin astfel de construcţii speciale.

„Această măsură de introducere a impozitului asupra construcţiilor speciale, corelată cu creşterea accizelor la combustibili şi creşterea cu 25% a redevenţelor pentru resurse minerale, cu excepţia celor de petrol şi gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive“, adaugă FIC. Consiliul face referire la intenţia Guvernului de a introduce pentru companii un impozit pe construcţii speciale de 1,5% din valoarea construcţiei.

AmCham: sistemul fiscal riscă să ajungă o piedică

Nemulţumirile FIC se alătură celor formulate săptămâna trecută de către Camera Americană de Comerţ din România (AmCham). Oamenii de afaceri americani au afirmat că noile taxe nu vor fi atât o soluţie sustenabilă de aducere a mai mulţi bani la buget, cât factori care vor determina o creştere a evaziunii fiscale.

„În lipsa unei strategii de ţară căreia să i se circumscrie, sistemul fiscal românesc, în loc să se modernizeze prin mecanisme eficiente şi echitabile în sprijinul dezvoltării ţării şi al eforturilor mediului de afaceri în condiţiile actuale grele de piaţă, este în pericol să devină un factor de obstrucţie insurmontabil, mai ales sub distorsiunile cauzate de corupţie, evaziune fiscală şi creşterea comerţului ilicit cu produse accizabile”, spun oamenii de afaceri americani. Noile taxe ”vor determina creşterea evaziunii fiscale, diminuarea drastică a volumului de investiţii (oricum de peste 10 ori mai mic decât în 2008 – n.red.), scăderea locurilor de muncă şi dificultăţi economice în cascadă”, spune AmCham.

Creşterea preţului pentru carburanţi sau taxe pe construcţiile speciale vor duce la majorarea costurilor de producţie şi implicit la o scădere a competitivităţii produselor româneşti pe pieţele externe.

Ionuţ Dumitru: Acciza suplimentară n-are logică

Atât timp cât nu eşti în stare să cheltuieşti fondurile europene destinate dezvoltării infrastructurii – bani fără costuri puşi la dispoziţie de către CE, nu are sens să introduci o acciză suplimentară, de 7 eurocenţi pe litru, pentru a finanţa suplimentar aceeaşi infrastructură, spune, citat de Hotnews.ro, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

„Taxa specială pe carburanţi exprimă neputinţa de a atrage fonduri europene – din 4 mld. euro disponibili pentru Programul Operaţional de Transport nu am reuşit să atragem decât circa 700 milioane euro. Nu cred că aveam nevoie de o taxă specială pentru a finanţa cu banii colectaţi lucrările de infrastructură. Nu are nici o logică economică. La fondurile europene pui 5 euro şi primeşti 100 euro, în cazul nostru colectezi 100 lei din taxele suplimentare şi cheltuieşti tot 100 de lei“, afirmă economistul.

Retorică sau exasperare?

Ameninţările cu retragerea investiţiilor din partea străinilor care au plasat bani în economie sună rău în contextul în care investiţiile străine directe s-au prăbuşit oricum în România. Cât e doar retorică aici şi cât teama sinceră că noile majorări de taxe ar afecta ireparabil marjele de profit? În definitiv, Nokia a plecat de la Cluj deşi primise facilităţi şi nimeni nu pomenea pe atunci de creşterea fiscalităţii. Decizia de a investi sau nu ţine şi de fiscalitate, dar şi de contextul general în care se încadrează afacerea în cauză. Iar când există riscul să pierzi piaţa sau găseşti oportuniţăţi prin alte părţi, e greu să rămâi chiar dacă impozitul pe profit e cel mai mic din Europa. Să nu uităm însă de dimensiunea întregului pachet fiscal. „Îngrijorarea investitorilor străini e serioasă, nu trebuie să ne uităm doar la impozitul pe profit. Sigur, România stă bine aici, dar să ne uităm şi la TVA sau CAS (care sunt printre cele mai ridicate din regiune – n.red.). Cine vrea să vândă în România le ia în calcul. Ca să nu mai pomenesc de birocraţie. De altfel, România e sub toate ţările din sud-estul Europei în studiul Băncii Mondiale privind competitivitatea („Doing Business”, n.n), deşi avem cota unică de 16%” spune Ionuţ Dumitru. Orice majorare de taxe ar afecta semnificativ profitabilitatea afacerilor în opinia sa, „fiscalitatea mică din România” fiind o iluzie (premierul Ponta a replicat reproşurilor Consiliului Investitorilor Străini cu “avem taxele cele mai mici din Europa. Nu putem fi un Eldorado pentru toată lumea”).

La fel de adevărat este însă că în România veniturile bugetare reprezintă însă doar 33% din PIB, în condiţiile în care alte economii puternice din Europa urcă spre 40%. Nu e uşor să primeşti o nouă creştere de taxe când eşti companie străină în România, dar nici pentru organele de colectare nu e uşoară contemplarea strategiilor de optimizare fiscală, mai ales când inventivitatea companiilor străine în domeniu e apreciabilă. Creşterea gradului de colectare, atât de vehiculată, ar putea să se focalizeze şi în această direcţie, având în vedere că la nivel european se conturează o legislaţie privind preţurile de transfer.

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă