13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDezvoltatorii imobiliari scapă de plata TVA cerută de ANAF

Dezvoltatorii imobiliari scapă de plata TVA cerută de ANAF

Început în forţă în urmă cu câţiva ani, demersul ANAF de a colecta TVA de la dezvoltatorii imobiliari are toate şansele să se sfârşească cu rezultate nu tocmai roze pentru instituţia publică. Mai exact, oamenii de afaceri implicaţi  în acest domeniu ar putea scăpa de plata contribuţiilor solicitate de ANAF în urma inspecţiilor fiscale făcute  de instituţia publică.

Cel puţin pentru câţiva ani, până când Curtea de Justiţie de la Luxemburg va lămuri  dubiile judecătorilor români referitoare la modul în care s-ar putea colecta TVA de la dezvoltatorii imobiliari.  Asta, pentru că în luna mai Curtea Supremă a decis sesizarea instanţei europene. După această decizie a instanţei supreme din România, aproape toate procesele marilor dezvoltatori imobiliari din celelalte instanţe de judecată au fost şi ele suspendate până la luarea unei decizii a Curţii de la Luxemburg. Printre beneficiarii stopării pentru moment a judecării dosarelor se află câteva nume cunoscute, cum ar fi magnaţii băcăuani Costel Căşuneanu (foto) şi Costică Rusu, dar şi alţi oameni de afaceri din toată ţara – cum ar fi timişorenii Ioan Don sau Daniel Dămăcuş. 

Numai în cazul lor, ANAF spune că aceştia ar fi trebuit să plătească la bugetul de stat peste cinci milioane de euro.  Dacă “regele asfaltului” , Căşuneanu, este foarte cunoscut, Rusu, care este proprietarul fabricii de betoane Rombet, a devenit personaj public după ce şi-a achiziţionat mai multe maşini de lux şi a mers să-şi viziteze fiica la studii în Geneva la volanul unui Ferrari.

“Practic, rezolvarea la Curtea de la Luxemburg ar putea dura şi doi ani. Dacă instanţa europeană dă dreptate petenţilor, atunci aceştia vor câştiga şi procesele din instanţele româneşti. Următorul pas ar fi că ANAF va fi obligat să  reia toate controalele făcute, numai că la acel moment majoritatea posibilelor creanţe ar fi prescrise”, au explicat sursele RL.  

Cele mai citite

Camere video în școli pentru siguranța elevilor

Ligia Deca, ministrul Educației, susține că utilizarea camerelor video în școli va garanta siguranța elevilor. De altfel, instituțiile abilitate și persoanele autorizate vor avea...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă