De curand, Comisia de Industrie si Servicii a Camerei Deputatilor a dezbatut si amendat proiectul de lege privind Camerele de Comert si Industrie. Proiectul, initiat de doi parlamentari care provin chiar din sistemul camerelor de comert judetene, isi propune sa le asigure acestor organizatii un statut privilegiat in relatiile cu autoritatile locale si nationale.
La o privire superficiala, pro-iectul de lege considera cele 43 de camere de comert si industrie din tara (42 de camere judetene plus Camera de Comert si Industrie a Romaniei) drept o retea de organizatii ce reunesc majoritatea agentilor economici din tara in asociatii judetene si le dau posibilitatea sa-si gestioneze singuri relatiile cu autoritatile. Din pacate, aceasta frumoasa teorie care sta la baza legii nu are nici o legatura cu realitatea. Teoria apartine initiatorilor legii si de curand Comisiei de Industrie si Servicii.
Realitatea apartine economiei si societatilor comerciale iar societatile comerciale si oamenii de afaceri se incapataneaza sa ignore camerele de comert in general si pe cele judetene in special. Daca lasam la o parte Camera de Comert si Industrie a Romaniei, toate camerele de comert si industrie judetene la un loc nu reunesc pe hartie mai mult de 2% din societatile comerciale din economie iar daca le luam in consi-derare pe cele care-si platesc coti-zatia simbolica de membru procentul coboara la mai putin de 1.
Spre “cat mai rau cu putinta”
42 de ONG-uri, care reunesc mai putin de 1% din societatile comerciale din tara – cele mai multe de mici dimensiuni -, vor putea cu greu sa pretinda ca sunt purtatoarele de cuvant si cei mai importanti sustinatori ai intereselor comunitatii de afaceri din tara. Orice asociatie patronala, ba chiar sute de mari firme vor putea oricand dovedi ca detin o greutate economica si un potential de dialog cu guvernarea mai mare decat tot ansamblul de camere de comert judetene la un loc. In consecinta, proiectul de lege ar trebui sa creeze acel cadru normativ care sa-i permita sistemului cameral sa creasca ca importanta si reprezentativitate, valorificand acele atuuri pe care deja le are si experienta anilor de activitate din 1990, cand a fost reinfiintat sistemul camerelor de comert, si pana acum.
Dar proiectul de lege isi propune sa schimbe lucrurile din “nesatisfacator” in “cat mai rau cu putinta”. Caci din intreg sistemul camerelor de comert singura care s-a bucurat de o relativa popularitate si de oarecare succes a fost Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR). Din 1990 si pana acum CCIR a reusit sa construiasca trei piloni importanti ai reprezentativitatii. In primul rand, a obtinut o relatie speciala cu Executivul, atat cu guvernele, prin intermediul ministerelor economice, cat si cu presedintele Romaniei, care in relatiile sale economice internationale utilizeaza traditional CCIR ca reprezentant al comunitatii de afaceri nationale. In al doilea rand, CCIR a reusit sa construiasca o vasta retea de relatii de afaceri internationale prin intermediul camerelor de comert bilaterale si al relatiilor sale cu camerele de comert nationale din alte tari. In al treilea rand, CCIR a reusit sa atraga ca membri ai sai peste 70.000 de societati comerciale, reprezentate fie direct, fie prin intermediul unor asociatii patronale sau asociatii de societati comerciale. Mai ales CCIR a reusit sa atraga in activitatea sa – ba chiar si in conducerea sa – marile societati comerciale, cele ale caror rezultate economice se masoara in procente din PIB si nu milioane de lei vechi.
Succesul CCIR in raport cu camerele de comert judetene se datoreaza atat eficientei conducatorilor sai de dupa 1990, cat mai ales nevoilor societatilor comerciale. Caci comunitatea de afaceri si societatile comerciale sunt in situatia de a se descurca singure in relatiile cu autoritatile locale – si in consecinta au putina nevoie de sustinerea camerelor de comert judetene -, dar considera ca au nevoie de solidaritate si reprezentare in raport cu politicile economice nationale si cu reglementarile la nivel central.
Idei “originale”
Or proiectul de lege in discutie isi propune sa arunce partea buna a marului, adica sa desfiinteze CCIR ca reprezentant al comunitatii de afaceri nationale, si sa asigure dominatia acelui “mai putin de 1%” asupra intregii economii nationale. Caci “marile noutati” pe care le aduce proiectul de lege nu se refera nici la rolul, nici la functiile, nici la functionarea camerelor de comert, ci doar la CCIR. Iar cea mai mare noutate pe care o aduce proiectul de lege este sa transforme Camera de Comert nationala dintr-o organizatie a comunitatii de afaceri din Romania intr-o ONG a ONG-urilor judetene. Chiar cu incalcarea drepturilor deja obtinute de comunitatea de afaceri din Romania. Ba chiar cu incalcarea Constitutiei.
Potrivit proiectului de lege, Camera de Comert si Industrie a Ro-maniei, care ar trebui sa fie o asociatie libera a comerciantilor, este transformata intr-o asociatie fortata a unor ONG-uri judetene. Proiectul de lege obliga camerele de comert si industrie judetene sa devina “membri de drept” ai Camerei nationale. Prin aceasta prevedere este incalcat articolul 40 (1) din Constitutia Romaniei, care consacra libertatea de asociere, nu obligatia de a te asocia, dar acest mic impediment nu i-a tulburat nici pe initiatori.
A doua idee “originala” a proiectului de lege este de a infiinta o organizatie in care “democratia nu este pentru catei”. Proiectul de lege stabileste, ca premiera in Romania, ca membrii unei asociatii nu sunt egali intre ei: exista “aristocrati”, denumiti “membri de drept” – adica obligatia la asociere -, si “vulg”, unde aristocratii sunt camerele judetene iar “vulgul” reprezinta marile societati comerciale, asociatiile patronale si camerele bilaterale (acestea toate la un loc dau seama de comertul exterior si de investitiile straine in Romania).
“Aristocratii” pot fi intre 1 si 42 de presedinti ai camerelor judetene, in functie de capriciile si interesele acestora, reunind mai putin de 1% din societatile comerciale din Romania si mult sub 1% din PIB. Potrivit proiectului de lege, acestia sunt singurii care au drept de vot deliberativ si mai ales dreptul de a fi alesi in conducerea CCIR. Dimpotriva, tot potrivit proiectului de lege, “vulgul”, reprezentat in acest moment de 70.000 de societati comerciale, are doar drept “consultativ” (adica nu conteaza) si nu are dreptul sa fie ales in conducerea CCIR.
Problema este, desigur, ca ei sunt deja acolo! Reprezentanti ai unor asociatii patronale, ai unor camere bilaterale, ai unor mari companii nationale, care produc fiecare 1-3% din PIB, care angajeaza zeci sau sute de mii de salariati, care asigura investitii la nivel national si cea mai mare parte a comertului exterior al tarii, si de dezvoltarea carora depinde dezvoltarea Romaniei vor fi fie dati afara din Camera de Comert si Industrie a Romaniei si de la conducerea acesteia, fie vor pleca de bunavoie dupa ce vor afla ca se afla inutil in cadrul CCIR. Proiectul de lege considera nu doar ca ei sunt “neglijabili” fata de cei “mai putin de 1% din PIB”, dar si ca ei vor accepta ca interesele lor, opiniile lor, banii lor in ultima instanta sa fie reprezentati in raport cu Guvernul, presedintele, Consiliul Economico-Social, Parlamentul etc. de presedintii unor ONG-urilor judetene formate din micile intreprinderi ale unor mici asociatii judetene, care pana acum nu au dovedit ca pot face mare lucru.
Pentru un mic grup
de interese
Prin proiectul de lege privind sistemul cameral din Romania, un mic grup de interese este pe cale sa realizeze doua performante abso-lute in istoria de dupa comunism a tarii. In primul rand, sa obtina prima lege a tarii care consacra dominatia unei oligarhii de cel mult 42 de oameni (presedintii camerelor judetene) asupra unei economii nationale! In al doilea rand, sa legifereze dominatia unor organizatii non-profit asupra reprezentarii intereselor societatilor comerciale, al caror interes este, desigur, profitul. Asa incat noi putem sa ne intrebam de ce 42 de conducatori ai unor organizatii nonprofit devin, prin lege, sefii a 70.000 de societati comerciale si reprezentantii legitimi a peste un milion de oameni de afaceri orientati spre profit si spre economia de piata.
